Trei elevi, o femeie gravidă şi un medic, depistaţi cu gripă porcină la Sibiu

6 decembrie 2009 15:05   Actualitate
Ultima actualizare:

Femeia prezintă o formă uşoară a gripei, dar ea este internată pentru a preveni eventuale complicaţii.

Dintre cei trei copii, doi sunt de la Şcoala nr 15, unde săptămâna aceasta au fost suspendate cursurile la două clase, dar reprezentanţii DSP spun că şcoala nu va fi închisă deoarece elevii provin din cele două clase la care cursurile sunt deja suspendate. Cel de-al treilea copil este elev la Şcoala nr 25, unde este primul caz înregistrat.

Medicul confirmat cu gripă porcină are 53 ani şi este izolat la domiciliu.

Numărul cazurilor de gripă nouă a ajuns la 55 în judeţul Sibiu.

Autorităţile române au anunţat, duminică, două noi decese cauzate de gripa porcină, ceea ce ridică la 12 numărul morţilor, Ministerul Sănătăţii comunicând doar că persoanele decedate aveau şi alte afecţiuni asociate, respectiv hipertensiune arterială, obezitate şi poliartrita reumatoidă severă.

Totodată, în ultimele 24 de ore au fost confirmate 49 de cazuri noi de gripă cu virus A/H1N1 pandemic, dintre care cele mai multe în judeţele Mureş, şapte, şi Dolj şi Bacău, câte şase, potrivit ultimei comunicări a Ministerului Sănătăţii.

Autorităţile sanitare au decis suspendarea cursurilor, pentru şapte zile, începând de luni, în următoarele unităţi de învăţământ: Liceul Pedagogic "Sabin Dragoi" din Deva, Liceul Teoretic Miko din Sf. Gheorghe şi Grupul Şcolar Avram Iancu din Tg. Mureş

Mai multe