Trei oameni inculpaţi după accidentul de tren din Egipt

27 octombrie 2009 1:05   Actualitate
Ultima actualizare:

Accidentul de sâmbătă a fost provocat de apariţia pe şine a unui bizon. Primul tren a oprit după ce a lovit animalul, iar al doilea, aflat în plină viteză, a intrat în coliziune cu trenul staţionat.

Egiptul deţine un record de lipsă de siguranţă pe căile sale ferate şi în fiecare an se produc mai multe accidente fatale, care au drept principală cauză echipamentele prost întreţinute.

Cel mai mare dezastru feroviar a avut loc în februarie 2002, când un tren care se îndrepta spre sudul Egiptului a luat foc, provocând moartea a 363 de oameni.

În iulie 2008, cel puţin 20 de persoane au fost ucise în coliziunea dintre un tren şi un autobuz în apropiere de oraşul Marsa Matruh, din nord-vestul ţării, şi în august 2006 cel puţin 58 de egipteni au murit şi 144 au fost răniţi în ciocnirea dintre două trenuri care circulau pe aceeaşi cale ferată, notează Agerpres.

Mai multe