Trupul mamei preşedintelui va fi depus la Casa Albastră, în Constanţa

4 octombrie 2010 13:50   Actualitate
Ultima actualizare:

Mama preşedintelui a decedat, luni după-masă, la vârsta de 81 de ani. Trupul neînsufleţit va fi depus la Casa Albastră, în Constanţa, informează ziarul Cuget liber.

Citeşte şi:

A murit mama preşedintelui Traian Băsescu

«Tanti Jenica», mama lui Traian Băsescu, era o femeie simplă

 Potrivit Mediafax, mai mulţi membri ai familiei Băsescu se află la locuinţa din Constanţa a mamei şefului statului. În faţa blocului de pe strada Arcului se află un agent SPP, care le-a transmis jurnaliştilor ajunşi acolo că familia Băsescu a solicitat intimitate.

Preşedintele Băsescu ar putea reveni mai devreme în România de la Bruxelles, adică în cursul acestei seri, după ce a aflat că mama sa a murit în cursul acestei zile. Şeful statului a plecat la Bruxelles cu o cursă de linie, el urmând a sosi tot cu o cursă de linie. De asemenea, soţia preşedintelui, Maria Băsescu a plecat spre Constanta.

 Elena Băsescu locuia singură, într-un apartament din Constanţa. În ultima perioadă, mama preşedintelui avea probleme de sănătate. Elena Băsescu suferea de Alzhaimer şi, anul trecut, a fost internată la Institutul Oncologic din Capitală, unde a suferit o intervenţie chirurgicală.

Mai multe