Trupul neînsufleţit al lui Adrian Păunescu va fi depus la Ateneu astăzi, la ora 22.00

6 noiembrie 2010 16:18   Actualitate
Ultima actualizare:

La căpătâiul scriitorului şi politicianului Adrian Păunescu s-a aflat de dimineaţă fiica cea mică a acestuia, Ana Maria. De fiecare dată când cineva se apropia de ea să-i adreseze condoleanţe, fata izbucnea în lacrimi. „Era patriot, ceea ce în ziua de azi au uitat toţi”, i-a spus tinerei Ana Maria, o femeie îndurerată.

Actorul Mircea Albulescu a fost printre primii care au venit în acestă dimineaţă să-i aducă un ultim omagiu marelui scriitor. De asemenea, la catafalcul lui Adrian Păunescu a sosit azi-dimineaţă şi academicianul Răzvan Theodorescu“ care a păstrat un moment de reculegere. „Ne despărţim de un mare patriot român, mare poet”, a menţionat, trist, academicianul.

Adrian Năstase: „M-aş fi bucurat ca ziua înmormântării lui Adrian Păunescu să fie zi de doliu naţional”

Coroanele de flori au continuat să vină în cursul dimineţii din partea personalităţilor române, dar şi a instituţiilor statului român. Preşedintele Traian Băsescu a trimis o coroană de garoafe, la fel şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. Pe coroana trimisă de Federaţia Naţională a Revoluţionarilor Români scria: „Drum bun, Adrian, către îngeri!”

Adrian Năstase, prezent şi el azi-dimineaţă la catafalcul lui Adrian Păunescu, a declarat, după un moment de reculegere: „M-aş fi bucurat ca ziua înmormântării lui Adrian Păunescu să fie zi de doliu naţional. Mă gândeam de dimineaţă dacă zeii din Olimp puneau să trăiască printre oameni şi geniile şi probabil că fac acest lucru din când în când. Adrian Păunescu a venit să stea o vreme printre noi, dar, din păcate, nu am ştiut să-l preţuim aşa cum trebuie. Învăţăm acum, se pare, să citim în sufletul lui din poeziile pe care le-a scris. Am pierdut un prieten, dar sunt convins că rămâne alături de noi”.

Mai multe