Tunel de autostradă, închis aproape o oră din cauza unui cârd de raţe

18 mai 2010 10:00   Actualitate
Ultima actualizare:

Un tunel de autostradă din apropierea oraşului elveţian Basel a fost oprit circulaţiei timp de trei sferturi de oră, după ce un participant la trafic a semnalat prezenţa pe carosabil a unei raţe alături de cei nouă pui ai săi.

După ce au restricţionat accesul în tunel, mai mulţi poliţişti, pompieri şi vameşi s-au străduit să prindă răţuşca şi pe pui săi, pentru a preveni posibilele accidente rutiere sau chiar moartea celor zece păsări.

Nimeni nu a putut înţelege cum au ajuns raţele în Pasajul St. Johan, de lângă Basel şi nici de unde provin, însă după ce au fost capturate răţuştele au fost îngrijite şi primite în custodie de către angajaţii grădinii zoologice Lange Erlen, din Basel.

Mai multe