Tuţi, căţelul care cumpără ziare
Câinele Tuţi a fost „înfiat" în urmă cu mulţi ani de angajaţii Judecătoriei din Petroşani. Maidanezul a dezvoltat între timp o adevărată pasiune pentru ziare şi reviste.
În fiecare dimineaţă, Tuţi pleacă ţanţoş spre chioşcul de ziare, aflat la două străzi distanţă de Judecătorie. El este însoţit de obicei de nea Fane, unul din angajaţii care are grijă de câine, dar s-a întâmplat să meargă şi singur.
Câinele este şi un bun paznic şi chiar dacă poartă zilnic în bot câte o bancnotă de zece sau chiar o sută de lei, iar tentaţia pentru mulţi dintre trecători este irezistibilă, nimeni n-a avut curaj până acum să smulgă banii din colţii căţelului.
Tuţi ia banii şi se duce glonţ să cumpere ziare. Se întoarce la judecătorie cu ziarele comandate
„Este foarte rău şi foarte protector. Imediat mârâie şi sare să atace dacă încearcă cineva să-i ia banii sau ziarul din gură. Cât este de mic pune pe fugă toţi maidanezii", povesteşte mândru bărbatul.
Câinele s-a aciuat pe lângă Judecătoria Petroşani în urmă cu aproape 10 ani, după ce stăpâna lui nu a mai putut să-l ţină. Foarte jucăuş, patrupedul i-a cucerit imediat pe angajaţii instituţiei şi pe magistraţii care l-au adoptat şi-l îngrijesc de aproape şapte ani.
Tot de atunci, Tuţi le întoarce serviciul şi în fiecare dimineaţă le aduce ziarul. „Acesta este serviciul lui şi-l face cu plăcere zi de zi", spune nea Fane.