TVA dublat, mai mulţi hoţi de mâncare
Majorarea TVA-ului, salariile din ce în ce mai mici, dar şi lipsa locurilor de muncă îi împing pe mulţi arădeni la gesturi disperate. Mai nou, aceştia îşi riscă libertatea, chiar şi pentru o roată de caşcaval.
Camerele de supraveghere ale magazinelor alimentare din Arad au surprins, în ultimele zile, un număr mult mai mare de furturi, decât în perioadele precedente. Patronii se tem că fenomenul este în plin proces de amplificare.
Doar în ultimele trei zile, la poliţie au fost reclamate zece astfel de furturi din mari centre comerciale sau din supermarketuri. Multe astfel de fapte, în cazul pagubelor mici, rămân însă nereclamate de către patroni sau agenţi de pază.
În cazul în care prejudiciul este recuperat şi nu ajunge la sume mari, făptaşii nu sunt de regulă condamnaţi, astfel că pot oricând recidiva
Metodele de furt sunt din ce în ce mai pline de fantezie. „Rămânem şi noi uimiţi câteodată de metodele pe care le adoptă. De la clasicele deja ascunderi de produse în buzunare, au trecut la pitirea mărfii chiar în coş, sub plasele de cumpărături, iar unii chiar încearcă să iasă cu produse furate în mână spunând că sunt luate din alte părţi", a declarat Mircea Fornean, angajat al unui mini-market de cartier.
Conform poliţiştilor, şi vârstele celor prinşi furând alimente sunt dintre cele mai diverse, de la 10-12 ani, până la 45-50. Eva T. este o fetiţă de 13 ani, care a fost prinsă de agenţii de pază ai unui magazin alimentar din cartierul arădean Alfa, după ce a furat conserve şi dulciuri în valoare de 420 de lei.
Prins cu tubul de brânză în buzunar
Metodele de furt din magazine sunt diferite. O femeie a dosit în coş, sub pungile de cumpărături, o rudă de salam şi mai multe produse cosmetice. Ea le-a predat la casă când a fost oprită de angajaţii minimarketului. Un alt infractor şi-a băgat în buzunar un tub de brânză topită şi un caşcaval. El a fost prins, iar paguba a fost recuperată.