“U” Cluj a renunţat la transferul lui Andrei Ionescu

17 ianuarie 2010 5:30   Actualitate
Ultima actualizare:

"Am renunţat la transferul lui Andrei Ionescu. Din păcate, are un tată puţin cam pretenţios, ca să mă exprim elegant. Avea multe fiţe şi copilul, aşa că ne vom reorienta spre alţi jucători români sau străini", a dezvăluit Florian Walter pentru "Ziua de Cluj". Surse din apropierea clubului susţin că jucătorul în vârstă de 21 de ani a solicitat un salariu exorbitant pentru nivelul ligii secunde. Iniţial, Florian Walter obţinuse acordul Stelei pentru a demara negocierile cu jucătorul.

Florian Walter a mai spus că nu a renunţat la ideea de a-i aduce sub Feleac pe Iulian Tameş şi Emilian Dolha. Discuţia finală pentru aducerea portarului se va purta mâine, a mai spus Walter. "Cu Dolha mă voi întâlni mâine să discutăm posibilitatea unui transfer la "U". Ştiu că şi-ar dori să joace pentru noi, dar trebuie să rezolvăm mai multe elemente din ecuaţie. Nu vă ascund că ni-l dorim. Tameş e şi el o variantă, nu am renunţat. Mai sunt şi alţii cu care vom purta discuţii. Până la plecarea la Sovata nu vom semna cu nimeni. Avem timp încă o lună să căutăm jucătorii de care avem nevoie", a mai declarat patronul Universităţii Cluj pentru "Ziua de Cluj".

Mai multe