Uimitor! I-au apărut pasaje din Coran pe piele

20 octombrie 2009 12:24   Actualitate
Ultima actualizare:

Texte din cartea de bază a Islamului i-au apărut băiatului pe spate, braţe, picioare şi burtă - cazul său fiind o enigmă pentru medici.

Semnele şi-au făcut apariţia la puţin timp de la naştere, cuvântul 'Allah' ivindu-se primul, pe bărbie.

"La început era ca o vânătaie, iar când hematomul a dispărut, am văzut cuvântul arab Allah", a povestit Madina Iakubova, mama băieţelului.

Medicii au declarat că încă nu cunosc cauzele şi au respins teoria conform căreia cineva ar fi scris textele pe pielea copilului, pe nume Ali Yakubov.

Iniţial, părinţii, din Daghestan, au ascuns cuvintele misterioase apărute pe fiul lor, însă într-un final au decis să-l ducă la medic.

Ei spun că pasajele vechi dispar şi lasă locul altora, de două ori pe săptămână.

'Ali se simte foarte rău când acest lucru se întâmplă. Plânge şi temperatura îi creşte brusc. Este imposibil să-l ţii în braţe, aşa că-l punem în pătuţul lui. Ne este foarte greu să-l vedem suferind', a declarat mama.

Abdulla, imamul din sat, crede că este un semn de la Allah, însă liderul musulmanilor din Daghestan a evitat să se pronunţe de teama ziariştilor care vin ca la urs.

Vezi VIDEO cu Ali Yakubov

Mai multe