Uite ce copilot şi-a luat Paula Seling!
Se spune că cel mai credincios prieten al omului este câinele. De asta s-a convins şi cântăreaţa Paula Seling care este practic nedespărţită de patrupedul ei pe nume Samy, un samoyed în vârstă de 2 ani. Atunci când Paula iese la plimbare cu maşina în oraş, Samy face pe copilotul!
Samy este răsfăţat din plin de şefa lui. Chiar şi atunci când este poftit de Paula la o plimbare în oraş cu maşina, blănosul nu stă cuminte pe bancheta din spate, ci este privilegiat, el ocupând locul din dreapta, acolo unde stă de obicei Radu, soţul artistei.
Fotoreporterii Click! au surprins-o, zilele trecute, pe frumoasa Paula Seling în timp ce conducea vorbind la telefon, iar animalul îi ţinea companie. Samy era foarte atent la traficul nebunesc din Bucureşti şi, din când în când, îşi avertiza stăpâna cu un lătrat, atunci când aceasta nu era pe fază la semafor sau la maşinile din trafic.
La un moment dat, din cauza căldurii foarte mari, blănosul Samy nu s-a mai putut abţine şi a scos limba de-un cot.
Bianca Drăguşanu
Fostei asistente a lui Capatos, Bianca Drăguşanu, îi ţin de urât, când este singurică, căţeluşele sale, Bella şi Noby. Sexoasa vedetă le cară peste tot după ea, cu maşina sau în poşetă, şi se declară îndrăgostită de "fetiţele" ei.
Iulia Albu
Şi Chicco, căţelul Iuliei Albu, din rasa Chihuahua, este înnebunit după plimbările cu maşina. „Îl ţin după mine mereu. Stă lipit de mine când conduc. E căţelul-manechin, s-a născut vedetă!", spune Iulia.