Uite ce româncă l-a impresionat pe cântăreţul Peter Andre, fostul soţ al lui Katie Price!
Româncele încep să faca ravagii printre superstarurile lumii. După Mădălina Ghenea, o altă româncă a reuşit să îl farmece de-a binelea cu frumuseţea ei, dar şi cu vocea ei pe îndrăgitul cântăreţ Peter Andre.
Bruneta care a reuşit să îl impresioneze pe britanic solist cu frumuseţea, dar şi cu talentul ei muzical este Lara Moco, artista care tocmai şi-a lansat primul ei single din cariera, în colaborare cu Mike Diamondz, "Rude Boy".
Pozele cu cei doi sunt făcute anul trecut, în Cipru, mai exact în staţiunea Paphos. Lara se afla la un concert, iar la un moment dat, chiar fratele artistului a urcat pe scenă şi a început să cânte alături de Lara. Peter Andre tocmai venise să se întâlnească cu fratele lui, când a auzit vocea puternică a Larei.
"Eu eram prietena cu Chris Andre, fratele lui Peter. Cei doi sunt născuţi chiar în Cipru şi acolo stau toţi membrii familiei lor, doar Peter este plecat în Anglia. Am fost norocoasă că faimosul artist, împreună cu fratele lui, au venit exact în localul în care eu am cântat. Chris a urcat lângă mine pe scenă, a fost un moment foarte frumos", povesteşte Lara.
Interpreta single-ului "Rude Boy" mai spune că Peter Andre i-a făcut o impresie foarte bună şi au rămas foarte buni prieteni. Mai mult, cel care a cunoscut succesul cu piesa "Mysterious Girl" este impresionat de industria muzicală din România, iar piesele Innei le ştie pe de rost.
"Peter este extrem de modest şi plin de viaţă. Mi-a mărturisit că vrea să viziteze România, ştie că avem o industrie muzicală înfloritoare şi că în Anglia auzi peste tot Inna, ştia de ea", a mai adăugat Lara.
Peter Andre i-a promis Larei că vor colabora şi la o piesă, întrucât vocea brunetei l-a impresionat peste măsură pe artist.
"Mă simt onorată că mi-a propus o colaborare cu el. Sperăm că anul acesta să se întâmple. Până atunci, îi invit pe toţi să îmi asculte noua piesă "Rude Boy".