Uite cum arată globul de brad de 4 milioane

10 decembrie 2009 20:16   Actualitate
Ultima actualizare:

Peste Ocean cele mai ieftine globuri ale clujenilor se vând cu preţuri cuprinse între 30 şi 100 de lei, adică între 10 şi 35 de dolari.

Cele mai scumpe, care sunt decorate cu cristale Swarovski, ajung în SUA la preţuri între 73 şi 150 de dolari, adică între 2 şi 4 milioane de lei vechi.

De 15 ani, de când sunt pe piaţă, soţii Turcu au învăţat că cel mai profitabil este să lucrezi pentru străini. Anul acesta, în luna august, au fost trimise cu vaporul mai multe încărcături, pentru ca ornamentele realizate manual să ajungă în magazine, pe peluzele verzi ale americanilor înstăriţi sau pe cele mai importante bulevarde ale oraşelor celebre.

Mihai Turcu spune că fiecare ţară are preferinţele ei. Americanii preferă globuri cât mai strălucitoare, englezii agreează modele stilizate, iar nordicii cer globuri roşii, cu modele foarte simple.

Globurile făcute la Cluj împodobesc oraşul New York, Parcul Golden Gate din San Francisco, Melrose Avenue sau Rodeo Drive din Los Angeles.

Puţini ştiu însă că ornamentele sunt făcute în inima Transilvaniei. Cu fix 34 de angajaţi, fabrica familiei Turcu reuşeşte să producă, anual, peste 800.000 de globuri pentru Statele Unite ale Americii, dar şi pentru Anglia, Italia, Elveţia şi Austria.

Mai multe