Uite cum îţi protejezi casa de vizitele copiilor

9 iulie 2010 14:29   Actualitate
Ultima actualizare:

Ai prieteni de familie cu copii mici şi te sperie vizitele lor? Aceştia sunt de cele mai multe ori foarte curioşi. Îţi e teamă că se va alege praful de curăţenia pe care doar ce ai terminat-o şi te gândeşti la cantitatea de cioburi ce va rămâne în urma lor. Încearcă să planifici vizitele copiilor, pentru a avea timp să pui la punct câteva măsuri de precauţie.

Stabileşte un loc precis de joacă

Fie că sunt prietenii fiului tău, fie că sunt musafiri, este bine să le oferi celor mici o singură cameră de joacă. Dacă fiul/fiica ta este de acord, atunci îi poţi invita în camera sa. Dacă nu, alege o cameră neutră în care aceştia vor sta pe toată durata vizitei.

În compania părinţilor se vor plictisi şi vor cere în permanenţă atenţie.

Anunţă zonele nepermise

Închide uşile camerelor în care nu vrei ca cei mici să intre. În general o uşă închisă le va da de înţeles că accesul este interzis.

 În cazul în care observi că vor să pătrundă în camera respectivă, adresează-te ferm şi explică-le faptul că au drepturi depline doar în spaţiul lor de joacă. Dacă insistă, atunci e momentul să îi avertizezi pe părinţii lor.

Elimină tentaţiile

După ce ai ales camera de joacă, pune la adăpost ornamentele uşor de spart: suporturi, bibelouri, sticle de băuturi şi orice fel de ornament din sticlă, lut sau din mai multe piese componente.

 Piteşte-le într-un dulap sau aşează-le la înălţime, astfel încât cei mici să nu ajungă la ele. Pe lângă paguba produsă, unele obiecte mai mari îi pot răni pe copii.

Nu îi lăsa să se plictisească

 În general, comportamentul copiilor este determinat şi de către permisivitatea părinţilor. Aşadar, orice observaţie vei face, aceasta trebuie să fie sesizabilă şi de către părinţi, pentru ca aceştia să ia măsurile necesare.

Ca alternativă, oferă-le celor mici câteva preocupări amuzante. Dacă părinţii nu s-au ocupat de acest aspect, atunci este datoria ta să îi ţii ocupaţi. De aceea este bine să ai în debara o rezervă de creioane colorate sau jocuri de grup. 

Alege un loc liber pentru servirea mesei

Stabileşte un loc clar pentru servirea mesei. Este bine să alegi o zonă uşor de curăţat şi cu cât mai puţine obiecte ce pot fi murdărite. 8 Explică-le copiilor că acest spaţiu este destinat consumului de mâncare, dulciuri şi suc şi că nu au voie cu acestea în restul casei.

Fereşte covoarele şi feţele de masă, deoarece cu siguranţă vor avea foarte mult de suferit.

Optează pentru plastic

Întreabă-i pe părinţi dacă se ocupă personal de hrana copiilor iar dacă acest lucru se întâmplă, atunci poţi sta liniştit. Unii copii mai mici nu pot mânca decât în prezenţa părinţilor iar în acest caz responsabilitatea este acoperită.

Dacă este vorba de o petrecere între copii, atunci foloseşte farfurii, pahare şi tacâmuri din plastic. Acestea sunt mai uşor de manevrat, nu sunt atât de grele, nu se sparg şi nu îi expun pe cei mici la atât de multe pericole. De asemenea, amenajează-le şi o masă din plastic sau lemn, însă în niciun caz o masă cu suport de sticlă.

Fereşte obiectele importante

Limitează accesul în zona biroului de lucru. Cei mici sunt tentaţi să îi imite pe adulţi, chiar şi cu riscul de a distruge lucruri foarte importante. Dacă pe birou deţii acte, facturi, cursuri sau orice fel de hârtii care îţi sunt de folos, atunci nu le permite prichindeilor să se apropie.

Laptopul, de asemenea, trebuie ascuns într-un loc inaccesibil. Nu lăsa la îndemâna lor CD-uri sau DVD-uri, deoarece acestea sunt foarte uşor de zgâriat sau de spart.

Dacă ai planificat un program de muzică sau desene animate, permite-le celor mici să aleagă CD-ul preferat în funcţie de copertă. Asigură-te că televizorul funcţionează bine şi înlătură din zonă telecomanda pentru a evita orice neplăcere.

Supraveghează contactul cu animalele

În funcţie de animalul de companie pe care îl ai, vei alege şi metoda potrivită. Copiii foarte mici nu pot aprecia pericolele şi nici gestul asupra animalului. Câinii şi pisicile pot avea uneori reacţii violente, mai ales dacă cei mici au un comportament agresiv.

De asemenea, păsările, hamsterii sau puii de animal trebuie feriţi, deoarece pot suferi în urma contactului cu un grup mai mare de copii. Pentru a evita discuţii neplăcute cu părinţii sau o vizită la veterinar, este bine să limitezi accesul copiilor la animalele sau păsările din locuinţa/curtea ta.

Mai multe