Uite de unde se «aprovizionează» Moş Crăciun

22 decembrie 2009 19:29   Actualitate
Ultima actualizare:

Tigri, lei, urşi, dinozauri şi maimuţe. La prima vedere ai crede că eşti într-o Grădină Zoologică, dar de fapt este vorba despre depozitul de jucării din Bucureşti.

Aici, animalele din pluş, aşteaptă "cuminţi", pe rafturi să fie încărcate în desaga Moşului. Fabricile de jucării din toată ţara reuşesc cu greu să facă faţă crizei financiare.

În Bucureşti, în cartierul Baicului, depozitul este plin ochi de mii de pluşuri care vor ajunge în braţele copiilor. Angajaţii fabricii s-au pus serios pe treabă şi au terminat de confecţionat jucăriile încă de acum două săptămâni.

"Chinezii ne-au forţat să facem jucării mari,iar acum ţinem şi noi pasul cu ei. La un simplu ursuleţ de pluş lucrează patru oameni. Mai întâi, se face tiparul, apoi un om coase jucăria, iar alţi doi se ocupă de finisarea ei. Jucăriile noastre au ochii capsaţi pentru a nu exista riscul ca prin dezlipire să fie înghiţiţi de copii", ne-a povestit Liliana Cătuţa, directorul administrativ al depozitului.

Costă de la 25 de lei la 750 de lei

Dacă părinţii au aflat deja ce-şi doresc prichindeii să găsească sub brad şi vor ca Moş Crăciun să aleagă jucăriile potrivite, trebuie să ştie şi că la depozit sunt mii de pluşuri.

"Jucăriile au preţuri de la 25 de lei la 750 de lei", ne-a spus Antonia, angajata fabricii.

Mai multe