Ultimul pas pentru Chivu?

8 octombrie 2010 17:17   Actualitate
Ultima actualizare:

La finalul lunii, Cristi Chivu va împlini 30 de ani. Căpitanul echipei naţionale a admis, pentru prima oară, că se gândeşte la retragerea de la echipa naţională, sub tricoul căreia joacă de 10 ani.

Citeşte şi:

Chivu a dat cadouri copiiilor orfani (FOTO)

Cristi Chivu, dat în judecată pentru gesturi obscene

Chivu: «Gătesc pentru soţia mea şi fac treburi prin casă!»

"Aceasta ar putea fi ultima campanie de calificare...Sau poate vor urma şi altele", a adăugat Chivu, dar abia după câteva momente de tăcere. Ce e în spatele acestei afirmaţii? Fotbalistul lui Inter s-a săturat de atmosfera proastă ce înconjoară echipa naţionala.

Singurul lucru care l-ar motiva să continue ar fi rezultatele şi, implicit, calificarea la un alt turneu final. În caz contrar, Chivu se gândeşte serios să facă un pas în spate după această campanie, pentru a lăsa locul unui fotbalist mai tânăr şi pentru a se dedica echipei de club.

În primul rând pentru că are impresia că toate eşecurile naţionalei îi sunt puse lui în cap, în calitate de căpitan. Apoi, pentru că este la mijlocul unui conflict între un antrenor pe care îl apreciază şi impresarii săi.

Mircea Sandu s-a plimbat alături de fiul său prin Paris

Căpitanul a venit destul de precipitat la conferinţa de presă, sperând să nu fie asaltat de întrebări." E un context favorabil pentru noi faţă de meciul de anul trecut", a considerat el, referindu-se apoi şi la scandalurile din jurul echipei naţionale. "Suntem imuni, ne-am obişnuit".

Selecţionerul în schimb a arborat un zâmbet larg la întâlnirea cu jurnaliştii, amintind de bucuria de a întâlni o echipă mare precum Franţa. În afara discuţiilor despre Marica şi impresari, important e că "avem entuziasm", "ne-ar mulţumi şi un egal".

Despre tactică? "Vom încerca să stăm cât mai mult în careul lor... Dacă vom putea". Demisie? "Nu plec dacă luăm bătaie. Este un subiect provocat, inventat".

Presa franceză e la curent cu toate scandalurile de la echipa naţională ce au în centru conflictul dintre selecţioner şi impresarii Ioan şi Victor Becali. Pentru a afla şi mai multe amănunte, ziariştii din Hexagon au apelat la românii care s-au remarcat în Franţa, Bölöni şi Viorel Moldovan.

"Cum nu sunt rezultate, naţionala e criticată de fiecare dată, de cele mai multe ori într-o manieră de neînţeles. Jucătorii sunt afectaţi, nu vin cu entuziasm şi nici cu motivaţie. Cei mai mulţi jucători doar fac act de prezenţă la echipa naţională", a spus Moldovan, fost jucător la Nantes.

Apoi, Loţi Bölöni a încheiat articolul cu afirmaţia sa: "Aşa e în România. În funcţie de un singur meci situaţia se poate bascula dintr-o parte în alta, de la extaz la catastrofă".

Chivu la naţională

3 goluri în 73 de meciuri a marcat pentru echipa naţională

11 ani au trecut de la prima convocare la prima reprezentativă

2 turnee finale a prins căpitanul României, Euro 2000 şi Euro 2008

48 de meciuri în calitate de căpitan a jucat la echipa naţională

Francezii, pedeapsă prin... cântec

Laurent Blanc e cam la fel ca în situaţia lui Răzvan Lucescu de la început. Toată lumea îl apreciază şi are senzaţia că poate scoate echipa din impas. Ultima "ispravă" a lui Blanc? I-a pus pe jucătorii care au întârziat la antrenamentul de luni, Diaby, Benzema şi Lassana Diarra. să plătească o amendă de cîte 1.000 € şi să interepreteze un cântec în vestiar, de faţă cu colegii săi. Cocoşii joacă pe o primă de 10.000 € şi au încă 140.000 € la final, dacă obţin calificarea.

Argentina,bătută de «samurai»

Naţionala Argentinei a suferit ieri prima înfrângere din era „post-Maradona". Cu selecţionerul interimar Sergio Batista la timonă, „pumele" au pierdut amicalul disputat în Japonia (0-1) deşi l-au avut în teren timp de 90 de minute pe Leo Messi. Singurul gol al meciului a fost marcat în minutul 19 de niponul Okazaki.

Căpitanul Cristi Chivu, înaintea meciului cu Franţa:"Poate îi dăm lui Lobonţ tricoul cu numărul 10"!

«Super» Chivu!

Chivu i-a cerut scuze lui Benitez! "Lucrurile au revenit la normalitate"

Mai multe