Ultimul weekend "de vară" la mare - FOTO
Turiştii prezenţi pe litoral în acest weekend au tras lozul câştigător: se bronzează, fac baie în mare şi se distrează la terase şi în cluburile din Constanţa.
Copiii se bucură de apa mării din Mamaia
La Marea Neagră sunt în jur de 10.000 de turişti, care au ales Mamaia şi Neptun ca destinaţie de vancanţă. Zonele cele mai aglomerate din staţiunea Mamaia sunt Perla, Cazino, Malibu şi Butoaie.Astăzi, în Mamaia au fost 34 de grade Celsius
Preţurile sunt mult mai mici decât în timpul verii, iar condiţiile de pe plajă excelente: nu este aglomeraţie, salvamarii veghează din foişoare, lipsesc comercianţii ambulanţi, gunoaiele din nisip şi algele din apă.
Turistele din Bucureşti se bronzează la Mamaia
Şezlongurile din zona Perla - Mamaia sunt pline de turişti bucureşteni
O noapte la un hotel de două stele costă între 30 şi 50 de lei. La terase, halba de bere costă cu 1,5 lei mai puţin decât în luna august, adică 3 lei. La restaurante, micii costă între 1 leu şi 2 lei, un suc ajunge la 3,5 lei, iar un meniu la o terasă în sistem de autoservire, la prânz, costă 9 lei la intrare în Mamaia.Berea este nelipsită de la mese
Aleile de promenadă sunt pline de oferte la colace pentru turiştii de septembrieTuriştii sunt prezenţi peste tot pe litoral: pe plajă, la magazine, la terase şi în apa mării.