Un avion din Zimbabwe a lovit un porc mistreţ
4 noiembrie 2009 11:50
Actualitate
Ultima actualizare:
"Din nefericire, avionul nostru, care se îndrepta spre Bulawayo, a lovit un porc sălbatic pe pistă şi a fost nevoit să facă o oprire de urgenţă. Avionul avea 34 de pasageri, dar din fericire niciunul nu a fost rănit", a declarat Peter Chikumba, CEO-ul Air Zimbabwe.
Aparatul de zbor, un MA 60, a lovit animalul la câteva minute de la decolarea avionului în care se afla preşedintele Republicii Democrate Congo, Joseph Kabila, care s-a aflat în Harare pentru discuţii cu guvernul local.
"Pasagerii au fost evacuaţi, dar unii dintre noi erau foarte speriaţi şi traumatizaţi din cauza incidentului. Avionul a suferit avarii întrucât a frânat pe pistă şi s-a îndreptat spre tufişuri", a povestit unul dintre călători.