Un avion ultrauşor a aterizat forţat la Arad
UPDATE Avionului implicat, luni, într-un incident de pe aeroportul din Arad este înmatriculat la Aeroclubul Român şi urma să facă o cursă spre localitatea Siria.
Inginerul-şef al aeroportului arădean, Mircea Grec, a declarat corespondentului NewsIn că avionul a căzut pe pistă la scurt timp de la decolare şi a fost distrus aproape în totalitate. Aparatul urma să facă o cursă până în localitatea Siria, aflată la aproximativ 25 de km de Arad.
Potrivit primelor informaţii, pilotul a scăpat nevătămat din acest incident.
Nu sunt cunoscute cauzele incidentului, acesta urmând să fie investigat. Surse din cadrul aeroportuare au declarat că nu se ştie sigur dacă a fost o aterizare forţată din cauza unei defecţiuni tehnice sau dacă pilotul a ratat aterizarea.
Vom reveni cu mai multe amănunte.