Un avocat îi cere Papei să jure pentru cazurile de pedofilie

1 aprilie 2010 9:09   Actualitate
Ultima actualizare:

William McMurry este convins că Vaticanul ştia despre multiplele cazuri de pedofilie în care erau implicaţi preoţii catolici din SUA. Potrivit petiţiei iniţiate de juristul american, actualul Suveran Pontif fusese înştiinţat despre ce se întâmplă în Statele Unite încă de când era cardinal şi când conducea Congregaţia pentru Doctrina Credinţei. De altfel, actualul Papă s-a aflat la şefia "poliţiei" Biserici Catolice timp de 24 de ani.

Avocatul susţine că Papa "i-a descurajat pe procurori să-i urmărească pe preoţii acuzaţi şi a încurajat tăcerea pentru a proteja reputaţia Bisericii catolice". Potrivit lui McMurray, Congregaţia pentru Doctrina Credinţei avea responsabilitatea depisării unor astfel de cazuri şi primea de asemenea plângeri ale episcopilor americani referitoare la preoţi incriminaţi în diverse dioceze.

O serie de documente prezentate săptămâna trecută de prestigooaul cotidian american "New York Times" demonstra legătura Papei Benedict al XVI-lea, fostul cardinal Ratzinger, cu muşamalizarea cazurilor de viol şi agresiune sexuală ale căror victime au fost copii din Statele Unite.

Cotidianul american a publicat mai multe scrisori şi documente care demonstrează că în perioada în care conducea Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Benedict al XVI-lea fusese înştiinţat despre cazul preotului Lawrence Murphy, acuzat de violarea a cel puţin 200 de tineri într-o şcoală pentru surzi din Wisconsin, informează Mediafax.

După publicarea acestor documente, numeroase alte victime ale violurilor au acuzat tăcerea cardinalului Ratzinger.

Mai multe