Un băiat de 16 şi-a ucis părinţii pentru că îi monitorizau activitatea online

13 august 2014 14:04   Actualitate
Ultima actualizare:

Un adolescent de 16 ani şi-a împuşcat părinţii pentru că erau pe severi şi îi urmăreau fiecare mişcare.

Băiatul, al cărui nume nu a fost dat publicităţii, şi-a ucis părinţii, pe Ryan şi Maria Elena Callens, în vârstă de 48, respectiv 49 de ani, luni noaptea, în locuinţa lor din Texas.

Sora lui mai mare a sunat la poliţie, iar oamenii legii au găsit cadavrul tatălui întins pe jos, iar trupul mamei în dormitorul lor, cu urme de glonţ în cap şi braţ. 

Conform vecinilor, băiatul era protejat de părinţi, care erau foarte stricţi cu el. Adolescentul nu avea voie să bea sucuri, orice activitate online îi era monitorizată şi nu avea voie să intre pe orice site, iar toate filmele era urmărite mai întâi de părinţi pentru a scoate orice scene violente sau cu conţinut matur. 

Mai mult, adolescenţii care ştiau familia sunt convinşi că cei doi îl pedepseau aspru pe fiul lor când acesta încălca regulile. 

Băiatul era cel mai mic dintre cei cinci copii ai familiei. Una dintre surorile lui era acasă la momentul crimei, dar nu a fost rănită. 

Vecinii au fost şocaţi de crimă, mai ales că băiatul era un copil cuminte, iar cei doi părinţi erau mereu prietenoşi cu rezidenţii cartierului. 

Poliţia susţine că nu ştie de unde a avut băiatul un pistol pentru a-şi împuşca părinţii şi că nu ştiu care a fost motivul crimei. 

Mai multe