Un bătrân şi-a omorât nepoata din greşeală

17 mai 2010 8:54   Actualitate
Ultima actualizare:

Un bătrân din comuna Petru Rareş, judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost reţinut de poliţişti luni, după ce şi-a lovit mortal nepoata de doi ani cu un buştean, din greşeală.

Bătrânul, în vârstă de 74 de ani, este cercetat penal după ce şi-a lovit din greşeală nepoata de doi ani cu un buştean, în cap. Copilul şi-a pierdut cunoştinţa în urma loviturii şi a fost dusă de urgenţă la spital. Medicii n-au reuşit s-o salveze, scrie Agerpres.

"În urma cercetării la faţa locului, poliţiştii au stabilit că bunicul fetiţei, George C. De 74 de ani, în timp ce tăia lemne cu fierăstrăul manual, a luat un buştean dintr-o stivă, în lungime de patru metri, pe care l-a ridicat şi aruncat pe un dispozitiv de susţinere a lemnului, pentru a putea fi tăiat. În acel moment, nepoata sa a trecut pe lângă bătrân fără ca acesta să sesizeze şi a lovit-o cu buşteanul în zona capului", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud.

Mai multe