Un bebeluş a suferit arsuri grave din cauza neglijenţei medicilor

14 noiembrie 2009 18:12   Actualitate
Ultima actualizare:

Un bebeluş născut în urmă cu trei zile la Maternitatea Bucur a fost adus, sâmbătă, la Spitalul Clinic de Copii ''Grigore Alexandrescu'', cu arsuri profunde pe 20% din suprafaţa corpului, după ce a fost lăsat nesupravegheat în incubator.

Părinţii băieţelului au declarat că asistentele l-au pus pe micuţ în incubator pentru că făcuse icter. Potrivit medicilor, în astfel de cazuri, copilul trebuie să stea sub o lumină specială, cel mult 16 ore pe zi, în reprize de 3-4 ore, fiind plasat sub lampă la o distanţă de aproximativ 50 de cm, cu ochii şi organele genitale protejate. În această perioadă, poziţia lui trebuie schimbată din două în două ore, pentru a nu suferi arsuri, iar în jurul său trebuie aşezate rulouri de scutece, pentru a-l proteja de pereţii încinşi ai incubatorului.

Părinţii bebeluşului au aflat de la medici că micuţul a fost transportat la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu" deoarece suferise arsuri. Doctorii de la acest spital au precizat că micuţul a fost adus în stare foarte gravă, cu arsuri de contact.

''Nou-născutul are arsuri pe faţă, pe corp, pe gât, torace stâng, fiind afectată o suprafaţă de 20% ca urmare a contactului cu un corp fierbinte. Starea copilului este extrem de gravă'', a apreciat dr. Georgiana Constantinescu.

Prof. dr. Alexandru Ciocâlteu, managerul Spitalului "Sf. Ioan", în subordinea căruia se află şi Maternitatea Bucur, a declarat că, în opinia sa, este vorba de neglijenţă.

''În ture erau trei asistente şi un medic şi nu este admisibil să se întâmple astfel de lucruri. Am demarat o anchetă, iar pentru cei vinovaţi se vor aplica cele mai drastice sancţiuni mergând până la desfacerea contractului de muncă'', a spus prof.dr. Ciocâlteu, conform Agerpres.

Părinţii copilului spun că vor da asistentele şi maternitatea în judecată pentru neglijenţă şi că vor face plângere la Ordinul Asistentelor şi la Colegiul Medicilor.

Mai multe