Un bloc din Capitală are datorii de 5 miliarde!

27 octombrie 2009 17:44   Actualitate
Ultima actualizare:

Trăiesc în buricul oraşului, dar au în apartamente condiţii mai proaste decât în satele uitate.

Sute de proprietari privesc cu groază pe geam şi îşi doresc ca iarna să nu se instaleze prea curând. Asta pentru că, de ani de zile caloriferele lor sunt reci-bocnă, iar o baie în cadă este un vis frumos.

Locuitorii blocurilor cu datorii istorice te privesc neputincioşi şi aşteaptă de la tine un ajutor, deşi ştiu că vor trăi aşa mult timp.

"Când e ger, e vai de noi în case. Nici nu îţi vine să te atingi de calorifer, poate doar să îl arunci. Am făcut foamea de nenumărate ori, doar să nu am datorii la întreţinere şi acum pentru prostia unora îngheţăm în case," ne spune Oiţa Buică, o bătrână care imediat ce ia pensia merge "ţintă" să îşi plătească datoriile.

Dovadă stă avizierul unde femeia nu figurează cu nici o restanţă, deşi are o pensie de 400 de lei.

Doamna Oiţa locuieşte în faimosul bloc 16 al restanţierilor de pe strada Răscoala 1907 din sectorul 4 al Capitalei.

Aici restanţele sunt de 4.730.000.000 şi s-au acumulat atât din cauza rău-platnicilor, dar şi din cauza fostului administrator care a dispărut cu o parte din banii încasaţi de la proprietari.

Cei mai avuţi şi-au cumpărat centrale de apartament dar bătrânii suferă de frig deşi sunt primii care îşi plătesc utilităţile.

Cluj. Datori vânduţi

Recordul la datoriile acumulate de o asociaţie de locatari este blocul de pe Strada Venus, nr. 22. Cele 120 de apartamente de aici au strâns restanţe totale de 13.300 de lei.

„Jumătate din scară am semnat deja pentru o nouă asociaţie. Eu nu am datorie la întreţinere, pentru că am centrală", spune administratorul, Trifan Crăciunaş.

Braşov. Restanţe de peste  25.000 de lei

Într-un bloc din cartierul Bartolomeu, restanţele locatarilor au ajuns la suma de 81.257 de lei.

Majoritatea spun că nu au posibilitatea să-şi mai achite restanţele, fiindcă au rămas şomeri sau abia îşi asigură hrana.

Este şi cazul lui Emil Pricope (58 de ani).

Acesta figurează pe tabelul de întreţinere cu o restanţă de 25.206 de lei.

Omul spune că a ajuns la această sumă, din cauză că facturile au fost umflate de fiecare dată de către asociaţia de proprietari.

Iaşi. Măciucă şi-a condamnat 100 de vecini la duşuri reci

Ieşeanul Ion Măciucă (55 de ani) a dat o lovitură necruţătoare vecinilor săi.

Din cauza datoriilor pe care le are la întreţinere, întregul bloc H2 din cartierul Nicolina, care adăposteşte peste 100 de suflete, a fost debranşat luna aceasta de la căldură şi apă caldă.

Chiar dacă vecinii se uită urât la el, Ion ridică neputincios din umeri. Nu ştie cum va plăti cei aproape 20.000 de lei pe care îi datorează furnizorilor de utilităţi.

„Acum îmi fac actele de şomaj, iar soţia nu are nici ea slujbă. Trăim din alocaţiile copiilor deocamdată", spune Ion Măciucă.

Mai multe