Un centimetru din hainele Sfintei Parascheva, 17 lei - FOTO

12 octombrie 2010 15:17   Actualitate
Ultima actualizare:

Vânzătorii de obiecte religioase din curtea Mitropoliei îşi freacă mâinile a profit, pe care îl obţin din sutele de icoane, cruciuliţe şi brelocuri vândute în această perioadă.

Cel mai bine vândut obiect este o icoană din lemn, cu imaginea Sfintei Parascheva, care are lipită în colţul din dreapta jos o mică rozetă. În interior este o bucăţică de aproape un centimetru din veşmântul Cuvioasei.

Pelerinii se înghesuie să cumpere această icoană cu 17 lei, deşi oficialii de la Mitropolie susţin că au pregătit „un dar pentru credincioşi".

„Am vândut două cutii pline cu astfel de icoane şi nu mai avem foarte multe. Încasările de până acum se ridică la câteva zeci de mii de lei", a spus Laura Bălan, comerciant de obiecte religioase.

„Orice obiect cu chipul Sfintei Parascheva se vinde foarte bine. Dăm sute de produse în fiecare zi", a declarat Daniel Bărbuţă, un alt vânzător.

Oficialii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB) obişnuiesc să schimbe periodic veşmintele Sfintei, mai ales de sărbători, înainte şi după hramul de pe 14 octombrie. O parte din veşminte sunt donate bisericilor care fac o solicitare în acest sens, restul fiind folosite pentru comercializare.

Vezi aici GALERIE FOTO

«Se vând foarte repede»

„Un preot taie bucăţele mici din haine pentru ca pelerinii să aibă o binecuvântare. Sunt foarte căutate şi se vând foarte repede. Nu există o modalitate de a calcula harul Sfintei, dar am găsit o formulă pentru a oferi un dar, o binecuvântare credincioşilor", a declarat Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Mai multe