Un chelner vrea să fie regele Spaniei
Lovitură de teatru! La scurt timp după ce regele Juan Carlos (76 de ani) al Spaniei a anunţat că renunţă la tron, chelnerul Albert Solà, de 56 de ani, vrea să-i ia locul. El susţine că e primul născut al regelui.
Chelnerul Albert Solà a cerut recent să i se facă testele ADN pentru a demonstra că lui i se cuvine, de fapt, tronul Spaniei, potrivit "Il Messaggero". De fapt nu numai el pretinde să fie recunoscut drept fiu legitim al lui Juan Carlos, ci şi belgianca Ingrid Sartiau, de 48 de ani.
Cei doi au făcut primele demersuri de a fi recunoscuţi de regele spaniol în urmă cu doi ani, însă cererile lor au fost respinse de tribunalele spaniole în virtutea legii de "inviolabilitate" a monarhiei. Dar, după abdicare, inviolabilitatea lui Juan Carlos ar putea să nu mai fie o problemă.
Solà ar fi făcut deja nişte teste ADN care ar fi demonstrat că este în procent de 91% frate vitreg al lui Ingrid Sartiau. El trăieşte într-un sat din apropiere de Girona şi susţine că regele ar fi întâlnit-o pe mama lui în timpul unei călătorii la Barcelona, pe vremea când studia la academia militară. Jurnalista Pilar Eyre susţine în cartea sa,"Singurătatea unei regine: Sofia, o viaţă", că Juan Carlos ar fi avut 1.500 de amante, printre care s-au numărat actriţa Sara Montiel, regina stripteaseului din anii 1970, ba chiar şi prinţesa Diana.
Juan Carlos împreună cu moştenitorul tronului, Felipe
Regele Juan Carlos (76 de ani) al Spaniei a anunţat că abdică în ziua de 2 iunie, după 39 de ani de domnie, în favoarea fiului său, Felipe (46 de ani). Acesta va fi proclamat rege la 19 iunie.