Un concurent de la «Vocea României», cercetat în două dosare penale. Ce spune antrenorul lui

13 noiembrie 2013 6:41   Actualitate
Ultima actualizare:

Considerat unul dintre cei mai talentaţi concurenţi, George Cristian Secioreanu, în vârstă de 22 de ani şi originar din Tulcea, este cercetat în două dosare penale, potrivit unor surse din cadrul poliţiei.

Primul incident a avut loc centrul Bucureştiului, când George a furat un telefon mobil. El a fost prins, dar judecătorul a respins cererea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

"Victima a intrat în discuție cu el şi apoi au plecat amândoi la baia din club. Acolo George i-a cerut telefonul să sune pe cinva şi nu a dorit să îl mai returneze. Până la urma posesorul l-a luat înapoi. Victima a plecat din club şi a fost urmărită de acelaşi individ. Când au ajuns pe bulevardul I.C. Brătianu i-a smuls telefonul din mână şi dus a fost", au declarat sursele din cadrul poliţiei pentru ziarulring.ro.

Mai mult, prietenii lui susţin că George ar fi cleptoman, dar îi este greu să recunoască: "El are boala asta de mult, îi e greu să recunoască, dar nu se poate abţine să nu fure. A fost dat afară din căminul de la Conservator pentru că a furat şi de acolo. Are interdicţie în Mojo, cafeneaua din Centrul Istoric unde se face karaoke, pentru că nu-şi plătea consumaţia şi pleca pe furiş".

Contactat de ziarulring.ro, George a confirmat existenţa dosarelor, dar nu a vrut să dea detalii: "Da, dar nu pot să vă dau prea multe detalii şi nici nu ştiu dacă e indicat".

Smiley, antrenorul tânărului, s-a arătat surprins însă de întreaga povestea: "Nu ştiu, n-am auzit nimic. Pe mine nu m-a furat. De cine e vorba? De George? O să îl întreb... Pe mine mă interesează mai puţin detaliile astea, mă interesează performanţa şi parcursul lor ca artişti".

Mai multe