Un fals călugăr român a furat mii de lire sterline dintr-o mănăstire

6 noiembrie 2010 15:52   Actualitate
Ultima actualizare:

Principalul suspect în acest caz este Francesco Ferro, în vârstă de 27 de ani, care ar fi ajuns la Abaţia Fecioarei de la Betleem din Portglenone la începutul anului, susţin procurorii.

În faţa instanţei s-a relatat că bărbatul - de origine română - vorbeşte fluent cinci limbi străine şi este cercetat în legătură şi cu alte furturi care ar fi avut loc în Elveţia şi Germania.

Ferro a spus că a folosit mai multe pseudonime în timpul călătoriei sale prin Europa. Este acuzat de furt şi de multiple fraude comise prin folosirea de false identităţi.

Ferro ar fi sosit la mănăstire în perioada în care călugării aşteptau să sosească un călugăr benedictin brazilian. La sosire, Ferro avea o geantă şi un ordin monahal, el integrându-se în viaţa de zi cu zi a mănăstirii.

El a fost prins de poliţişti după ce aceştia au fost chemaţi să investigheze furtul a 8.500 de lire din camera unui călugăr în vârstă de 94 de ani. Totodată, poliţiştii au mai descoperit derularea unor tranzacţii neautorizate în valoare de 2.000 de lire cu cardul de credit al mănăstirii.

Un avocat al apărării a spus că Ferro a intenţionat să pledeze vinovat pentru cele mai multe acuzaţii, mai puţin pentru furtul celor 8.500 de lire.

Procurorul s-a opus aplicării eliberării pe cauţiune în cazul lui Ferro, susţinând că acest caz este o frângere serioasă şi semnificativă a încrederii.

Instanţa a decis suspendarea cererii privind eliberarea pe cauţiune.

Mai multe