Un găgăuz a atacat coloana de maşini a cancelarului Angela Merkel

24 august 2012 5:46   Actualitate
Ultima actualizare:

În pofida măsurilor sporite de securitate, vizita Angelei Merkel în Republica Moldova nu a trecut fără incidente. Coloana oficială a fost atacat în timp ce se deplasa de la Cricova spre Aeroportul Chişinău. Evenimentul a avut loc la ora 21.00, pe strada Mihai Viteazul, în preajma fabricii de bomboane „Bucuria".„Un cetăţean de 23 de ani a aruncat un obiect în flăcări spre automobilul premierului Vlad Filat. Poliţia a acţionat prompt şi l-a reţinut pe individ. Ministerul de Interne cercetează cazul", după cum a declarat Eugeniu Onică, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, refuzând să ofere alte detalii.

Un martor povesteşte că bărbatul a ieşit din cartierul de blocuri din zonă şi a aruncat un obiect în flăcări spre coloana de maşini. Cocktailul Molotov a zburat peste automobile şi a explodat în aer. În acelaşi timp, rucsacul atacatorului a luat foc, acesta fiind nevoit să-l arunce. El a fost imediat urcat într-o maşină a SPP, iar delegaţia şi-a continuat drumul fără a opri.

Potrivit unor surse, atacatorul este originar din Găgăuzia şi are antecedente penale, iar acum este cercetat pentru huliganism. Deocamdată, nu se ştie ce scopuri urmărea bărbatul.

Citeşte mai multe amănunte pe adevarul.ro

Mai multe