Un magazin din cartierul Rahova, distrus de incendiu VIDEO
Un puternic incendiu a distrus, în noaptea de miercuri spre joi, un magazin alimentar din cartierul bucureştean Rahova, cauza probabilă fiind un scurtcircuit electric la un frigider aflat în priză.
Nu au fost victime omeneşti, însă proprietara magazinului a leşinat când a văzut dezastrul.
Focul a mistuit toată marfa şi aparatele frigorifice din magazinul de pe şos. Alexandriei nr. 141. De asemenea, acoperişul a ars pe o suprafaţă de peste 100 metri pătraţi iar vopseaua de pe un autoturism din zonă a fost distrusă.
La faţa locului s-au deplasat un echipaj de autodescarcere şi o ambulanţă SMURD iar 27 de pompieri au intervenit cu cinci maşini cu apă şi spumă, la scurt timp de la producerea incendiului, au reuşit să localizeze focul - pentru că exista pericolul să se extindă la o casă învecinată - şi să-l stingă după o oră de luptă cu flăcările.