Un nou duel la «Dansez pentru tine»

1 noiembrie 2009 15:38   Actualitate
Ultima actualizare:

Lacrimile au încheiat ediţia de vineri a show-lui de la Pro TV.

Gândul că visul pentru care luptă s-ar putea spulbera mult prea devreme i-a adus pe Daniel, partenerul Andreei Mantea, şi pe Iulia, partenera de dans a lui Kamara, în pragul disperării.

Acum, soarta lor este în mâinile telespectatorilor. Aceştia trebuie să aleagă între visul unui tată de a le asigura o casă fiicelor sale şi visul unei mame de a se îngriji de sănătatea unor copii pe care i-a luat în plasament.

Iulia crede că dragostea faţă de familia ei îi va da aripi şi o va ajuta să treacă peste duel. Daniel este sigur că publicul îl iubeşte, de vreme ce l-a mai salvat o dată de la duel.

Comentează pe FORUM evoluţia concurenţilor de la «Dansez pentru tine»!

O casă, pentru tatăl Iuliei

"Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu mâinile mele, aş vrea să termin această casă, pentru familia mea". Visul tatălui Iuliei a devenit visul tinerei de 19 ani din Chişinău.

După ce s-a sacrificat o viaţă întreagă pentru fetele lui, bărbatul primeşte acum un dar minunat. Iulia dansează pentru el.

"Tatăl meu a fost şi va rămâne mereu un exemplu pentru mine. În urmă cu 16 ani a început să construiască o casă pentru noi, dar, în ciuda eforturilor, n-a reuşit s-o termine. Munceşte din greu în Rusia, în construcţii, îşi ascunde durerea fizică, dar eu ştiu cât suferă pentru ca noi să avem un viitor", ne-a spus Iulia.

Tânăra speră ca telespectatorii să creadă la fel de mult în visul ei şi să o ajute să câştige duelul.

Mai citeşte:

Mantea şi-a rupt două coaste la «Dansez pentru tine»

Moni, pusă la perfuzii pentru a rezista la «Dansez pentru tine»

Andreea Mantea, bătută cu nuieluşa

Iată perechile de la «Dansez pentru tine»!

Bani pentru sănătatea fraţilor lui Daniel

"După ce am aflat că sunt foarte bolnavi, mi s-a sugerat să-i trimit din nou la centrul de plasament. Cum puteam să fac aşa ceva? Doar acum sunt copiii mei".

Mama lui Daniel este, în ochii tânărului de 18 ani din Piatra Neamţ, o eroină. Visul ei este să le redea sănătatea celor doi copii pe care i-a luat în plasament în urmă cu câţiva ani.

Femeia face eforturi financiare uriaşe pentru a le plăti tratamentele celor doi puşti. Vrea ca Nicu şi Alex să meargă la şcoli normale şi să aibă o viaţă bună, asemenea copiilor ei naturali.

Visul ei a devenit acum şi visul lui Daniel, care a primit tot sprijinul Andreei Mantea. Cei doi dansatori speră ca şi publicul să fie de partea lor.

Mai multe