Un român de 26 de ani, înjunghiat mortal la Torino - FOTO

21 noiembrie 2010 13:00   Actualitate
Ultima actualizare:

Un român, în vârstă de 26 de ani, a sfârşit azi-dimineaţă înjunghiat mortal în urma unei altercaţii avute în faţa unui local situat la periferia nordică a oraşului Torino.

Tânărul a decedat la spital în urma rănilor severe cauzate de agresorul căutat, în prezent, de forţele de ordine.

Crima a avut loc în jurul orei 04.00 a dimineţii de duminică, la Torino, în faţa barului „Batmania" din nordul oraşului.

Potrivit adevarul.it, anchetatorii au stabilit că la altercaţia de la care a pornit crima ar fi existat şi martori, dar nu se ştie cauza disputei dintre victimă şi făptaş. Cert este că agresorul a scos, la un moment dat, un cuţit pe care l-a înfipt în Ionel Viorel Bandol, de 26 de ani, rănindu-l mortal. Victima a murit, la scurt timp, la spitalul San Giovanni Bosco din Torino.

Potrivit primelor investigaţii, cearta a început încă din bar, iar anchetatorii bănuiesc că agresorul ar fi tot un cetăţean român ce aparţine cercului de cunoscuţi al victimei. După înjunghiere, făptaşul a fugit din faţa localului, fiind cautat, în prezent, de poliţia italiană.

FOTO Vezi aici cum arată localul unde a petrecut românul înainte să fie ucis

Barul „Batmania" este cunoscut ca un local frecventat exclusiv de români, în interiorul său, aproape toate afişele fiind scrise în limba română.

Mai multe