Un român, la bordul avionului Air Algerie prăbuşit în Mali
Un avion al companiei Air Algerie s-a prăbuşit pe teritoriul statului african Mali. La bordul lui se aflau 110 pasageri şi şase membri ai echipajului. Compania aeriană Air Algérie a anunţat că a pierdut contactul, joi, cu unul dintre avioanele sale, la 50 de minute după ce acesta a decolat din Ouagadougou, în Burkina Faso, relatează AFP.
Potrivit România TV, printre pasageri se afla şi un român.
n reprezentant al Air Algerie în Burkina Faso a declarat că 50 de francezi erau înscrişi pe lista pasagerilor avionului AH 5017, dispărut joi în spaţiul aerian din nordul Mali, relatează Le Figaro, în ediţia electronică, în timp ce postul Europe1 evocă între 50 şi 80 de francezi.
Zborul AH5017 s-a prăbuşit în Mali după ce a traversat o furtună puternică, susţine site-ul ibtimes.co.uk. Televiziunea Elnahar a confirmat că avionul s-a prăbuşit din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
Regiunea a fost afectată de furtuni violente şi avionul fusese deviat în timp ce survola Mali. Acesta s-ar fi prăbuşit după ce a survolat capitala Nigerului, iar toate cele 116 persoane aflate la bord ar fi murit.