Un rugbist al naţionalei de juniori a produs un accident cu 7 victime

1 septembrie 2010 7:29   Actualitate
Ultima actualizare:

Răzvan Ailenei, jucător la juniori al naţionalei de rugby, a provocat un accident grav, marţi seara, în jurul orei 20.30, la mijlocul variantei Zorilor - Mănăştur. Şoferul, aflat în maşina sa Citroen alături de un coleg rugbist la Universitatea Cluj, Sebastian Calfas şi o altă persoană, a pierdut controlul volanului, însă având o viteză de circa o sută de kilometri pe oră, potrivit martorilor, nu a mai putut redresa maşina şi s-a izbit frontal cu un autoturism Volkswagen, condus regulamentar de o femeie.Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, Gina Pop, tânărul şi-a luat permisul în luna mai a acestui an. Răzvan este student la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi joacă rugby atât la clubul Universitatea Cluj, cât şi la CSM Ştiinţa Baia Mare.

A fost nevoie de intervenţia a două ambulanţe SMURD, trei ale Serviciului de Ambulanţă Cluj, o autospecială a pompierilor şi un echipaj de descarcerare pentru a încerca să salveze cele patru persoane implicate în accident.

Alături de femeia aflată la volan se mai aflau două persoane de sex feminin şi un bărbat, pe locurile din spate. Cel din urmă, în vârstă de 65 de ani, a decedat la scurt timp după intervenţia paramedicilor. Potrivit soţului celei care era la volan, victimele Volkswagenului se întorceau acasă de la piaţă.

Celelalte victime au fost transportate de urgenţă la spital, suferind răni grave. Şoferul Citroenului a fost rănit la cap, însă a coborât singur din autoturism. "Am auzit o bubuitură şi am coborât să văd ce s-a întâmplat. Am văzut mai multe persoane blocate în cele două maşini, iar şoferul Citroenului a reuşit să iasă singur, apoi au apărut ambulanţele", ne-a spus un martor al accidentului.

Potrivit medicului Paul Epure, din cadrul SMURD Cluj, bărbatul din autoturismul Golf, care a fost resuscitat în stradă imediat după ce a fost scos din maşină, nu a mai putut fi salvat.

„Tânărul aflat la volan a pierdut controlul volanului într-o curbă la dreapta şi nu era într-o depăşire. Acesta şi-a luat permisul în luna mai 2010“, a declarat Gina Pop. El este cercetat în libertate pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă.

Antrenorul echipei de rugby a Universităţii Cluj, Octavian Chihaia, ne-a spus că Răzvan e un tânăr foarte liniştit. „De multe ori după antrenament colegii îl mai cheamă la o bere, însă de fiecare dată refuză“, ne-a spus Chihaia. Acesta a mai spus că l-a vizitat la spital pe jucătorul Sebastian Calfas, aflat şi el în maşină alături de Ailenei. „Sebastian nu e în stare gravă, e mai mult şocat“, a adăugat acesta.

Mai multe