Un student clujean se afla la bordul avionului prăbuşit în Ucraina

18 iulie 2014 12:32   Actualitate
Ultima actualizare:

Un român se afla în avionul Boeing 777 doborât de insurgenţii pro-ruşi în estul Ucrainei, joi. Tragedia aviatică s-a soldat 298 de morţi.

Autorităţile au anunţat deja familia românului care şi-a pierdut viaţa în tragicul accident aviatic. Rudele bărbatului, care are dublă cetăţenie, au solicitat ca datele de identificare ale acestuia să nu fie făcute publice sub nici un motiv.

Potrivit unor surse citate de Realitatea TV, acesta ar fi fost student la Universitatea de Medicină din Cluj şi ar fi fost însoţit de prietena sa, tot studentă la Cluj. Tânărul ar fi avut dublă cetăţenie, româno-canadiană.

Reporterii Știri de Cluj au vorbit cu unchiul tânărului, care a confirmat această informație. ”Da, este vorba despre nepotul meu. Familia nu dorește ca numele să fie făcut public, așa că nu pot să vă spun mai multe”, a declarat unchiul tânărului.

Studentul învăţa la Cluj și urma să participe la o conferință pe tema SIDA.

Familia tânărului este stabilită în Canada, iar unchiul său este din Cluj, astfel că acesta urma cursurile unei universități clujene. 

Mai multe