Un student ieşean este singurul european ales să exploreze Polul Nord al Inaccesibilităţii

1 noiembrie 2009 14:10   Actualitate
Ultima actualizare:

Călătoria va fi precedată de un antrenament de o lună în Arhipelagul Svalbard, situat în nordul Norvegiei, unde echipajul va învăţa să supravieţuiască în condiţii extreme.

Aventura lui Radu Buema, student în anul I la Facultatea de Ştiinţe Politice de la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, a început în luna septembrie, când a tânărul s-a interesat de expediţiile organizate de cercetători la Polul Nord.

I-am căutat pe internet pe reprezentanţii companiei Ice Warrior Ltd. şi am aflat de condiţiile de participare. Înainte de a fi acceptat, am fost evaluat din punct de vedere psihic şi fizic. Însăşi participarea la testare a fost o mare provocare“, povesteşte tânărul. Singurul lucru pe care l-a ştiut Radu Buema a fost data întâlnirii.

A primit o cifră în loc de coordonate

Bănuiam că întâlnirea va fi undeva în Anglia, aşa că mi-am rezervat un bilet de avion. La îmbarcare am primit un mail în care scria doar o cifră. Am intrat pe Google Earth şi am aflat imediat unde era locul întâlnirii: o pădure situată într-o localitate de lângă Cardiff, capitala Ţării Galilor“, îşi aminteşte Radu Buema.

După ce a coborât din avion, s-a urcat în tren, apoi a parcurs 18 kilometri pe jos, până a ajuns la locul stabilit. „Întâlnirea era la ora 15.00, iar eu am ajuns cu 15 minute înainte. Dacă nu ştiam geografie, nu aş fi trecut testul“, mai spune ieşeanul.

Vrea să fie fotograful expediţiei

Tânărul este pasionat de fotografie şi a avut câteva expoziţii la Casa Studenţilor din Iaşi. Prima încercare pe care va trebui să o treacă pentru a ajunge la capătul lumii este antrenamentul din Arhipelagul Svalbard, care are loc din 14 ianuarie.

Expediţia va începe la 16 februarie şi va dura 50 de zile.

Citeşte întreg articolul pe Adevărul.ro

Mai citeşte şi:

O româncă în ţara ultimilor canibali

Mai multe