Un tânăr motociclist a murit strivit sub roţile unui camion

30 iulie 2010 22:00   Actualitate
Ultima actualizare:

Un tânăr motociclist a murit vineri strivit sub roţile unui camion la ieşirea din Oradea spre Cluj-Napoca. Şoferul, care susţine că nu l-a vizut pe tânăr, şi-a dat seama că târâse câţiva metri după el o motocicletă abia după ce a coborât din maşină.

Marius se întorcea acasă, în localitatea Alparea, după ce îşi vizitase mama, în Oradea, când un autocamion înmatriculat în Iaşi a ieşit dintr-un Peco fără să se asigure.

"Am ieşit din Peco, a încetinit un coleg cu tirul ca să-mi dea voie să ies, după care am auzit o bufnitură", susţine Ilie Păduraru, şoferul camionului. A tras maşina ca să se dumirească. Între roţi, nişte fiare şi o viaţă sfârşită. Marius avea 25 de ani. A murit pe loc.

"Nu l-am văzut, m-am uitat încolo şi am văzut că e liber!", a spus şoferul camionului, potrivit Antena 3.

Mai multe