Un terorist al Al Qaida, ucis de americani în Somalia

15 septembrie 2009 18:21   Actualitate
Ultima actualizare:

Kenyanul Saleh Ali Saleh Nabhan, bănuit de a fi participat la atentatele de la Mombasa din 2002 revendicate de Al Qaida, a fost ucis într-un raid al forţelor armate americane în sudul Somaliei, a anunţat luni un responsabil american sub acoperirea anonimatului şi citat de AFP.

Teroristul figura pe lista celor mai căutate persoane de poliţia federală americană pentru implicarea sa într-un atentat contra unui hotel aparţinând unor israelieni care a făcut 18 morţi, dintre care trei kamikaze, lângă Mombasa, sud-estul Kenyei, la 28 noiembrie 2002.

Operaţiunea aeropurtată, care l-a vizat luni şi ai cărei autori sunt până acum neidentificaţi, a avut loc asupra unui sat din sudul Somaliei, într-o zonă sub control al islamiştilor shebab, care revendică deschis apartenenţa lor la Al Qaida şi la şeful ei Osama Ben Laden.

Raidul a avut loc în împrejurimile satului Erile din apropierea oraşului Barawe, de-a lungul coastei somaleze, la circa 200 de kilometri sud de Mogadiscio.

Mai multe