Un tren din Bulgaria, deturnat de pasageri furioşi - VIDEO
10 septembrie 2012 13:16
Actualitate
Ultima actualizare:
Mai mulţi pasageri furioşi au deturnat, pe 6 septembrie, în Bulgaria, un tren care aparţine companiei de stat de căi ferate BDZ, însă incidentul a fost păstrat sub tăcere, scrie Mediafax.
Totul a început după ce pasagerii dintr-un tren local care făcea legătura dintre capitala Sofia şi oraşul Mezdra au fost obligaţi să coboare la staţia Iliyantsi din cauza unei defecţiuni tehnice, o problemă tot mai frecventă.
Mulţimea furioasă a blocat calea ferată, fapt ce a condus la oprirea unui tren expres de la Sofia la Gorna Oriahoviţa. Oamenii s-au urcat în trenul expres şi au forţat personalul să meargă la Mezdra şi să oprească în fiecare staţie.