Un tren lovit de trăsnet a căzut de pe un pod, în China - FOTO/VIDEO
Cel puţin 16 oameni au murit şi 89 au fost răniţi sâmbătă, după ce un tren de mare viteză a căzut de pe un pod în China, informează New York Times.
UPDATE 03:00 AFP a anunţat că numărul pesoanelor care au decedat în urma coliziunii celor două trenuri a crescut la 33. Echipele sosite la faţa locului au mai găsit şi 200 de răniţi.
Accidentul a avut loc în apropiere de oraşul Wenzhou. Din primele informaţii, se pare că trenul staţiona după ce a fost lovit de un trăsnet care i-a întrerupt alimentarea cu energie electrică, relatează agenţia oficială de presă chineză, Xinhua.
Se pare că trăsnetul a afectat şi semnalele luminoase de urgenţă, trenul care staţiona fiind lovit din spate de un al doilea tren. Şase vagoane au deraiat, cel puţin două dintre acestea căzând de pe pod, de la o înălţime de aproximativ 15 metri.
Acest accident reprezintă o lovitură serioasă pentru sistemul de căi ferate de mare viteză din China.
Această ţară a investit, în ultimii ani, peste 100 de miliarde de dolari pentru a crea cea mai modernă şi rapidă cale ferată din lume. În urmă cu doar câteva săptămâni, premierul chinez Wen Jiabao a inaugurat o nouă linie de cale ferată pentru trenuri de mare viteză, în valoare de 33 de miliarde de dolari.