Una dintre pretendentele Burlacului a făcut din pârtie catwalk

20 martie 2012 18:02   Actualitate
Ultima actualizare:

Pentru cea de-a patra ediţie a show-ului Burlacul, Vladimir le-a pregătit câtorva dintre pretendentele sale o escapadă în Semenic. Un împătimit al schiului şi al snowmobilului, Burlacul le-a pregătit fetelor întâlniri romantice, la -10 grade Celsius. Momentele hazlii nu au întârziat să apară, una dintre fete făcându-şi apariţia pe pârtie în pantofi cu toc.

Adelina, Alexandra, Elena şi Iuliana au parte în acest episod de o surpriză extraordinară din partea Burlacului: o escapadă romantică într-o staţiune de la poalele Semenicului. Fetele vor să profite din plin de timpul petrecut în compania Burlacului şi promit să nu se dea în lături de la nimic pentru a-i atrage atenţia şi a-i demonstra că merită un loc în inima lui.

Elena are parte de o zi foarte grea. Vladimir, un împătimit al sporturilor pe zapadă, o provoacă pe frumoasa craioveancă la o întâlnire pe pârtie. Fata habar nu are ce pericol o paşte, ba mai mult, spre hazul tuturor, îşi face apariţia pe tocuri. Ramona a dat de greu, dar nici lui Vladimir nu-i este tocmai uşor. Burlacul trebuie să o susţină pe Elena, care nu mai schiase niciodată.

Cum s-au distrat tinerii în frumoasa lor escapadă, telespectatorii vor putea urmări joi, 22 martie, de la 20:20, numai la Antena 1.

Mai multe