UNICEF organizează teledonul «Haiti. Copiii haosului»

24 ianuarie 2010 16:29   Actualitate
Ultima actualizare:

Linii telefonice speciale şi conturi dedicate acestui eveniment vor sta la dispoziţia tuturor celor care vor dori să facă un gest caritabil.

"În orice situaţie de urgenţă, copiii sunt cei mai vulnerabili. Stă în puterea noastră să ajutăm cât mai mulţi copii, a căror viaţă era grea oricum, să supravieţuiască acestui cutremur devastator. Orice donaţie în aceste clipe este preţioasă şi va fi utilizată în totalitate pentru eforturile de ajutorare a copiilor şi familiilor acestora", a declarat reprezentantul UNICEF în România, Edmond McLoughney, citat de Agerpres.

După teledonul UNICEF va continua campania "Apocalipsa după cutremur", care va prezenta evoluţia situaţiei din statul hiatian.

Potrivit comunicatului, UNICEF s-a alăturat eforturilor umanitare internaţionale de amploare pentru asistarea celor două milioane de copii afectaţi de cutremur. Fondurile strânse vor susţine eforturile la nivel mondial pentru satisfacerea nevoilor speciale de hrană, adăpost şi protecţie ale copiilor din Haiti.

Drama fără precedent prin care trec milioane de oameni va avea un ecou puternic la Bucureşti. Teledonul va fi transmis de Realitatea tv.

Mai multe