Unirea Urziceni, o «echipă de sală»

17 septembrie 2009 17:12   Actualitate
Ultima actualizare:

„Pentru Sevilla meciul a fost un exerciţiu de practică şi de logică, iar Unirea a rezistat eroic timp de 90 de minute în tranşee. Soldaţii generalului Petrescu, ce pare venit din altă epocă, au făcut eforturi mari pentru a rezistat ritmului impus de Sevilla", a titrat cotidianul AS.

Varianta jurnaliştilor iberici a fost confirmată şi de Vasile Maftei, fotbalistul cu cea mai mare experienţă internaţională din lotul Unirii.

„Am mai jucat în Cupa UEFA, dar nu se compară cu Liga Campionilor. Este alt fotbal. Nu ştiu dacă e o pălărie prea mare pentru Unirea, dar spuneţi-mi alte echipa româneşti care au făcut mai mult. Obiectivul rămâne să adunăm cât mai multe puncte posibile şi să reuşim să ne clasăm pe locul 3 pentru a putea continua în Liga Europa", a spus fostul căpitan de echipă al Rapidului, care a avut mari probleme cu Diego Capel, un fotbalist foarte rapid care a făcut ravagii pe partea sa.

La fel de realist s-a exprimat şi Sorin Paraschiv, şi un jucător cu multă experienţă în cupele europene, de pe vremea când juca la Steaua."Nu ne putem compara cu jucătorii Sevillei. Ei au altă viziune despre fotbal. La acest nivel, dacă nu păstrezi posesia mingei şi nu pui probleme adversarului, este foarte greu să obţii ceva. Noi am alergat foarte mult, dar nu am avut mingea. Cum am greşit, cum ne-au taxat", a spus „Para".

Deşi toată lumea a recunoscut superioritatea netă a spaniolilor, mare dezamăgire a românilor este legată de încasarea golului în minutele de prelungire ale primei reprize.

„La nivel psihologic, acest lucru ne-a afectat foarte mult", a spus Dan Petrescu. Şi ibericii au remarcat acest lucru.

„A fost nevoie de multă muncă pentru ca Sevilla să intre prin pânza de păianjen ţesută de Unirea în faţa porţii, însă lucrurile s-au schimbat după pauză, când scorul era favorabil Sevillei", a punctat Diario de Sevilla, care a avut însă şi o reacţie acidă la adresa echipei româneşti: „Unirea s-a încadrat bine în rolul Cenuşăresei, care îi fusese atribuit iniţial, şi a arătat mai mult ca o echipă dintr-un turneu de fotbal de sală decât ca o echipă de Liga Campionilor".

Trimiterea la futsal e legată de stilul de apărare al ialomiţenilor, unul organizat, cu dublaj continuu, dar fără iniţiative ofensive.

Mai multe