Universul a fost creat de o civilizaţie foarte asemănătoare cu a noastră

1 septembrie 2010 0:34   Actualitate
Ultima actualizare:

Creatorii universului în care trăim au fost mai aproape de oameni decât de zei, susţine astronomul britanic John Gribbin.

Discuţii cu privire la existenţa unui creator al universului şi cu privire la identitatea acestuia există de când lumea, însă posibilitatea ca acesta să fie creat de o civilizaţie foarte asemănătoare cu a noastră, cu ajutorul unor tehnologii nu foarte diferite de cele pe care le au la îndemână cercetătorii din prezent, a fost aproape ignorată, susţine Gribbin.

Teoria lui Gribbin este bazată pe ciocnirile de particule, precum cele care se petrece la acceleratorul de particule LHC (Large Hadron Collider). Înainte ca acesta să funcţioneze, au existat temeri legate de posibilitate producerii unei găuri negre, care ar fi urmat să înghită lumea. Acest lucru nu ar fi fost posibil, au spus oamenii de ştiinţă, care au sublinat că exista posibilitatea ca maşinăria să producă o gaură neagră, dar care ar fi prea mică pentru a înghiţi fie şi un singur atom.

Cu toate astea, crearea unui nou univers ar necesita un accelerator de particule cu puţin mai puternic decât LHC, existând mari şanse ca universul în care trăim să fi fost fabricat în acest mod, informează Adevarul.

Această ipoteză este explicată astfel: în primul rând, găurile negre au rol de porţi către alte regiuni ale spaţiului şi timpului. În al doilea rând, gravitaţia are energie negativă, ceea ce înseamnă că pentru crearea unui nou univers nu este necesar nici măcar un strop de energie, în ciuda cantităţii colosale de energie care se regăseşte în fiecare atom.

Fizica modernă sugerează că universul nostru reprezintă doar o parte a unui "multiunivers", unde diferite regiuni din spaţiu şi timp pot avea proprietăţi diferite (forţa gravitaţională poate fi mai puternică în unele părţi şi mai slabă în altele). Dacă universul nostru a fost creat de o civilizaţie avansată din punct de vedere tehnologic, într-o altă parte a multiuniversului, proiectantul poate fi responsabil pentru Big Bang şi atât.

În cazul în care astfel de creatori fac universuri prin producerea găurilor negre - singura modalitate pe care o cunoaştem pentru a face acest lucru - există trei niveluri la care ar putea să funcţioneze.Primul este doar fabricarea de găuri negre, fără a influenţa legile fizicii în noul univers. Al doilea nivel ar implica concentrarea proprietăţilor "universului copil" într-o anumită direcţie. În fine, cel de-al treilea nivel, valabil pentru o civilizaţie foarte avansată, ar implica posibilitatea de a seta parametri precişi, determinând proiectarea în detaliu.

Mai multe