Unul dintre ei va câştiga 50.000 €

5 iunie 2012 18:01   Actualitate
Ultima actualizare:

Aseară s-a dat startul marilor emoţii la „MasterChef". Dintre cei opt semifinalişti, au mai rămas în concursul ce se închide astă-seară doar patru concurenţi: Bogdan Alexandrescu, Petru Buiucă, Mimi Nicolae şi Alexandru Petriceanu. Oricare dintre aceştia poate pune mâna pe marele titlu de bucătar-şef şi pe cecul de 50.000 de euro.

La 20 martie, când s-a dat startul primului sezon „MasterChef" în România, peste 2.000 de oameni şi-au încercat norocul într-ale gătitului. Dintre aceştia, doar 150 au trecut de preselecţii.

După mai bine de zece ediţii cu probe care mai de care mai dificilă, au mai rămas opt concurenţi. Dar şi dintre aceştia au mai fost eliminaţi patru, restul urmând a da bătălia finală în această seară, la PRO TV (20.30).

Premiul cel mare pus în joc este de 50.000 de euro, dar la fel de preţios este şi şorţul de primul MasterChef din România.

„Dacă voi câştiga, am de gând să port cu mândrie tunica «MasterChef» şi să nu denigrez în vreun fel acest titlu extrem de important. Banii nu sunt atât de importanţi pentru mine, însă ar reprezenta imboldul perfect pentru deschiderea unei afaceri gen catering pentru evenimente private. Eu vreau să schimb mentalităţi", spune primul finalist al serii, Bogdan Alexandrescu.

Bogdan Alexandrescu s- a născut la 27 mai 1988, în Gherla (jud. Cluj).Mâncărurile preferate: vita cu sos curry şi noodles cu carne de porc, mâncarea chinezească în general. A început să gătească pe la 8 ani. S-a înscris la „MasterChef” pentru că a vrut să vadă cât de sus poate ajunge.

Şi Petru Buiucă are un plan, în caz că va câştiga: „Doresc să călătoresc, să aflu ce se găteşte în satele franţuzeşti, să aflu cum trăiesc gurmanzii adevăraţi. Şi mi-aş ajuta familia". Singura femeie din finala de astă-seară, Mimi Nicolae, spune că „MasterChef" i-a schimbat viaţa.

Petru Buiucă-  Are 24 de ani, e în zodia Taur şi s-a născut în Constanţa. Mâncarea lui preferată este puiul la sticlă gătit de mama lui. S-a îndrăgostit de arta culinară pe la 15 ani. S-a însris la „MasterChef” pentru că îi place aventura şi nu se teme de concurenţă.

„Mi-ar plăcea să câştig premiul, cu toate că nu mă gândesc la acei bani deloc. Pentru mine acest concurs nu înseamnă bani, ci înseamnă o experienţă pe care o trăieşti o dată în viaţă. Dacă nu câştig, nu voi participa la următorul sezon", a mărturisit Mimi, pentru Click!

Mimi Nicolae- 6 S-a născut la 7 mai 1972, în Gura Şuţii (jud. Dâmboviţa). Adoră fructele şi legumele şi îi place să gătească muşchiul de vită. Găteşte de foarte mult timp, nici nu mai ştie de când. A intrat în „MasterChef” din dorinţa de a încerca lucruri noi în bucătărie.

Cel de-al patrulea finalist, dar nu cel din urmă, este Alexandru Petriceanu, poreclit „D'Artagnan". „Dacă aş câştiga marele premiu, l-aş investi în specializarea mea, în cele mai prestigioase studii de specialitate. Aş merita să câştig titlul de «MasterChef» pentru faptul că am jucat întotdeauna corect şi pentru faptul că am mărit întotdeuna miza, fără a mă gândi la riscurile asumate. Şi am demonstrat mereu că sunt foarte inventiv".\

Alexandru Petricean- S-a născut la 26 martie 1987, în Bucureşti. Mâncarea lui preferată este „cea gătită de mama, indiferent ce”. S-a înscris în competiţie pentru a-şi „testa cunoştinţele şi pentru a evolua”. S-a apucat mai serios de gâtit abia acum doi ani, când a fost plecat la studii, în Belgia.

Cei trei bucătari din juriu au gătit pentru starurile de la Hollywood

Juriul de la „MasterChef" este format din trei bucătari români de top: Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu şi Sorin Bontea. Fiecare dintre ei se poate lăuda cu meniuri complicate, reţete inventate, dar şi cu şansa de a găti pentru staruri internaţionale.

Florin e chef de la 18 ani. A gătit în cele mai renumite restaurante, dar şi pentru vedete de la Hollywood, precum Nicolas Cage şi Wesley Snipes. Chef Sorin şi-a început cariera la 16 ani şi a reuşit să-i impresioneze cu preparatele sale pe Nicolas Cage, căruia i-a servit sărmăluţe.

Chef Cătălin găteşte din 1989 şi l-a impresionat şi pe artistul Puff Daddy, căruia i-a gătit o ciorbă de burtă ca la carte.

Vedetele mănâncă la finala «MasterChef»

În ediţia de astă-seară, în cea de-a doua parte a finalei „MasterChef", o serie de vedete vor ajunge în platoul show-ului de la PRO TV. Smiley, Horia Brenciu, Andi Moisescu şi Alex Velea se vor lăsa cuprinşi de nebunia reţetelor abordate de finalişti.

Entuziasmat de finală, Brenciu a scris pe contul personal de Facebook: „Iau masa la... «MasterChef». Cătălin Scărlătescu mi-a pregătit o surpriză. O fi în sânge sau e bine făcută?".

Şi Alex Velea spune că senzaţiile trăite în bucătăria „MasterChef" au fost unice: „A fost o experienţă extraordinară. Toţi concurenţii erau foarte bine pregătiţi, pot spune că am asistat la un adevărat spectacol al aromelor".

Iată cele mai spectaculoase reţete gătite la «MasterChef»

Risotto cu creveţi

Timp de preparare: 1h; Dificultate: avansată; Specific: italian.

Ingrediente: piper roşu, sare, 2 morcovi, 200 gr mazăre boabe, 50 gr parmezan, 50 gr rucola, 6 caise uscate, 6 creveţi black tiger întregi, 2 pahare vin alb, sec, 2 capete de peşte, 200 gr orez, 1 căţel usturoi, 1 ţelină, 2 cepe albe, 100 gr unt, ulei de măsline.

Mod de prepare:Etapa 1 - Supa de peşte. Curăţă creveţii. Păstrează capetele şi adaugă-le într-o oală alături de cele două capete de peşte, morcovii, o ceapă, sare, piper şi apă. Pune oala la fiert.

Etapa 2 - Mazărea. Pune apă la fiert într-un alt vas. Toarnă în apa clocotită mazărea cu puţină sare. După ce s-a fiert, pune mazărea în blender cu o parte din apă în care a fiert. Se pasează până se formează un sos gros.

Etapa 3 - Risotto. Pune pe foc o tigaie cu ulei de măsline şi puţin unt. Adaugă ceapă, usturoi şi ţelină tocate mărunt şi căleşte-le la foc foarte mic circa 10 min, cu capac. Când legumele s-au înmuiat, adaugă orezul şi măreste flacăra. Când orezul devine transparent, adaugă vinul amestecând continuu. Alcoolul se va evapora dând orezului un gust plăcut. După ce orezul a absorbit vinul, adaugă primul polonic de supă de peşte strecurată şi un praf de sare. Micşorează flacăra şi adaugă supă în continuare, polonic cu polonic. Asta va dura cam 15 min maximum.

Etapa 4 - Creveţii. Taie trei dintre creveţi şi pune-i într-o tigaie încinsă cu unt şi cu puţin ulei de măsline. Imediat cum au prins culoare, adaugă creveţii la risotto-ul din cealaltă tigaie, amestecând puţin. Verifică dacă mai este nevoie de sare şi piper.

Etapa 5 - finalizare. Spală şi taie rucola. Taie caisele cubuleţe. Adaugă-le, alături de rucola, în tigaia ce a fost luată de pe foc. Adaugă acum şi puţin parmezan ras. Lasă 2 minute la odihnit, timp în care sotezi restul de creveţi întregi în unt. Serveşte preparatul cât mai repede, astfel încât risotto-ul să-şi păstreze textura cremoasă.

Salată de creveţi

Timp de preparare: 30 min. Dificultate: mică. Concurent: Petru Buiucă.

Ingrediente: măsline fără sâmburi, sare de mare, chilli, alune crude, seminţe de floarea-soarelui, ceapă verde, roşii cherry, salată verde, creveţi şi vin alb demisec.

Mod de prepare: Salata verde (fără apă în ea, uscată pe pat de şerveţele), roşiile cherry, ceapa verde, seminţele de floarea-soarelui şi alunele crude trase în tigaie cu chilli şi sare de mare (fără să se ardă!), măslinele (fără sâmburi) şi creveţii traşi în vin cu sare (plus orice alt condiment îţi trece prin cap şi crezi că ţi-ar plăcea) se amestecă.

Peste se toarnă dressing de lămâie şi ulei (raportul lămâie-ulei este 1 la 3, în orice cantităţi crezi că este nevoie). Se serveşte cu pâine prăjită!

Mai multe