UPDATE Criminalul care şi-a ucis logodnica şi a dus-o în bar a fost satanist

16 noiembrie 2009 6:11   Actualitate
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 37 de ani din Craiova a dus, duminică, în barul pe care îl deţinea în Craiova, un coşciug în care se afla cadavrul logodnicei sale.

Nicuşor Palciu (37 ani) a intrat în barul Cave, din cartierul craiovean Rovine, în jurul orei 16.30, fiind urmat de doi bărbaţi care cărau un coşciug, pe care l-au aşezat pe o masă. Când Palciu a ridicat capacul coşciugului, cei care se aflau în bar au observat că înăuntru se afla cadavrul unei femei îmbrăcată în pijamale.

Bărbatul a venit la bar şi i-a pus angajaţi şi pe clienţi să îmbrace victima .„Eu i-am pus pantofii în picioare. Era în pijamale. Nicu avea într-o plasă hainele cu care îşi dorea ca Florii să fie îmbrăcată“, a spus o femeia care a fost nevoită să participat la teribila scenă. Craioveanul a cerut un pahar cu whisky şi s-a aşezat la picioarele femeii din coşciug şi a început să plângă. Aşa l-au găsit şi poliţiştii Secţiei 3, care au fost alertaţi de angajaţii localului Cave.

Anchetatorii nu au stabilit încă de ce bărbatul şi-a ucis cu sânge rece iubita. Oamenii spun că patronul localului suferea de câteva luni de o boală incurabilă.

S-a stabilit un singur lucru până în momentul de faţă: femeia în vârstă de 35 de ani a murit în chinuri, strangulată , înjunghiată şi bătută.

Nicu şi Florii se gândeau serios să îşi oficieze relaţia pe care o aveau de mai bine de cinci ani. Martorii spun că cei  doi se iubeau ca în prima zi, iar în fiecare an plecau în vacanţă alături de prieteni. În urmă cu trei zile au fost văzuţi pe stradă mergând de mână. „Mie nu mi-a spus niciodată că are probleme cu Nicu. Eu ştiu doar că se înţelegeau bine, iar împreună aveau un magazine şi un pub. Îşi doreau mult să se căsătorească şi să facă un copil“, a spus mătuşa tinerei.

Cei doi prieteni care l-au ajutat pe criminal să transporte cadavrul nu au fost reţinuţi. amenii nu îşi explică gestul bărbatului.„Era atent cu ea zilnic. De câte ori mă duceam la magazine îi găseam râzând. Erau o familie fericită“, a spus Manuela Constantin.

Prietenii bărbatului spun că Nicu a făcut parte dintr-un cult Satanist, însă în tinereţe. De când a cunoscut-o pe Florii viaţa lui s-a schimbat în bine. Criminalul le-a spus anchetatorilor că este posedat de diavol şi din această cauză şi-a  omorât iubita.

Mai multe