UPDATE Fermierii ameninţă cu blocarea drumurilor

28 octombrie 2009 7:21   Actualitate
Ultima actualizare:

"Am decis să suspendăm protestul şi să lăsăm răgaz această săptămână pentru rezolvarea problemelor de ordin financiar. Dacă până miercuri nu vom avea cei 200 de lei pentru vaci şi 15 lei pentru oi primiţi, şi nu vom avea în scris că vom primi şi a doua tranşă joi (5 noiembrie n.r) vom bloca drumurile naţionale. Oamenii vor ieşi cu tractoare şi animale pe drumuri şi vă garantez asta pentru că oamenii sunt disperaţi" a declarat Costel Caraş.

UPDATE Preşedintele Traian Băsescu a ieşit să vorbească cu fermierii protestatari din faţa Palatului Cotroceni, cărora le-a promis că până în decembrie vor fi găsite soluţii pentru a doua tranşă a subvenţiilor pe cap de animal, în timp ce prima tranşă va fi plătită până la începutul lunii noiembrie.

Băsescu le-a explicat fermierilor, care fie îl aplaudau, fie îl fluierau, că bugetul de stat nu are bani acum. "Cine v-a păcălit că sunt bani de la UE, nu a fost cinstiti cu voi. Subvenţiile la animale nu se plătesc de UE", a spus Băsescu.

Preşedintele le-a spus că a discutat cu Guvernul şi cu preşedintele CEC şi urmează să discute în această seară cu preşedintele Fondului de garantare a plăţilor în agricultură.

'Prima tranşă de 15 lei la oaie şi de 200 de lei la bovine va fi plătită până în 15 noiembrie, iar pentru tranşa a doua trebuie să găsim mecanismul de finanţare cu Fondul de Garantare a Creditului Rural', a declarat preşedintele Traian Băsescu crescătorilor care au protestat la Palatul Cotroceni.

Basescu a mai spus că în acest moment nu poate fi acordată întrega tranşa din subvenţiile la bovine şi ovine.

'Până miercuri vom şti însă la cât se va ridica tranşa a doua', a mai spus preşedintele Băsescu.

Click aici pentru a vedea imagini de la proteste

UPDATE Discuţia dintre preşedintele Traian Băsescu şi delegaţia fermierilor protestatari s-a încheiat, potrivit unor surse participante la întâlnire "atmosfera a fost pozitivă". Discuţia de la Palatul Cotroceni a durat aproape o oră, delegaţia fermierilor fiind aşteptată să ofere detalii despre întâlnire participanţilor la protest.

UPDATE Democrat-liberalul Vasile Blaga a primit aviz favorabil în cadrul audierii de către comisiile de industrii şi comisiile de adminsitraţie ale Senatului şi Camera deputaţilor pentru propunerea sa în funcţia de ministru al Lucrărilor publice şi turismului. Parlamentarii au acordat 34 de voturi pentru avizul favorabil şi 28 de voturi "împotrivă".

UPDATE Fermierii au rupt zidul jandarmilor, format la Palatul Cotroceni, nemulţumiţi că nu au primit subvenţii.  Furia protestatarilor a fost mai puternică decât dispozitivul format de forţele de ordine.

UPDATE Jandarmii au reuşit să refacă zidul de protecţie, deşi în continuare spiritele sunt încise. Ei au autorizaţie de la primărie până la ora 20.00, timp trei zile. Bucureştenii sunt sfătuiţi să folosescă rute ocolitoare, pentru că circulaţia în zonă se desfăsoară cu dificultate.

UPDATE Negocierile au eşuat, fermierii vor pleca în circa o oră spre Palatul Cotroceni pentru a protesta. Crescătorii de ovine şi porcine din toată ţara s-au adunat la Bucureşti pentru a atrage atenţia autorităţilor. Protestul a degenerat într-o bătaie între  fermieri şi jandarmi. Fermierii de la Agrostar ameninţă că vor bloca săptămâna viitoare Capitala cu sute de animale

.UPDATE Negocierile dintre reprezentanţii crescătorilor de taurine şi cei ai Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Agriculturii au eşuat, iar fermierii se vor îndrepta în aproximativ o oră spre Palatul Cotroceni pentru a protesta.

"Am reuşit să obţinem până în prezent 2 milioane de lei pe cap de animal, iar luna viitoare vom primi în tranşe şi restul banilor. Alţi bani vor veni anul viitor. Dar nu avem încredere deloc deoarece până acum ce au zis au minţit. Nu s-au ţinut de cuvât şi domnul Sârbu (n.r. - Ilie Sârbu, fostul ministru al agriculturii) a promis că până la 30 octombrie primim toată suma care a fost prevăzută.", a declarat preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Bovine din Covasna.

La negocieri au participat ministrul de finanţe Gheorghe Pogea şi ministrul interimar al agriculturii Radu Berceanu.

Potrivit preşedintelui Sindicatului Crescătorilor de Taurine, Costel Caraş, fermierii vor pleca de la Ministerul Finanţelor Publice către Cotroceni, iar dacă nici acolo nu vor găsi sprijin, aceştia vor demara proteste la nivel naţional.

UPDATE Cei peste 300 de crescători de ovine şi caprine, afiliaţi la Agrostar, care protestează în prezent la sediul Ministerului Agriculturii ameninţă că dacă nu le vor fi plătite subvenţiile vor bloca săptămâna viitoare Capitala cu sute de animele.

"Dacă problemele noastre nu vor fi rezolvate, fermierii vor veni săptămâna viitoare în Bucureşti şi vor bloca Bucureştiul cu sute de animale. De asemenea, fermierii vor bloca şi intrările în sediile Ministerului Agriculturii, Guvernului şi Preşedinţiei. Să rămână acolo blocaţi toţi până când ne vor da banii", a declarat preşedintele Agrostar, Niculae Ştefan.

UPDATE Protestatarii au fost readuşi în spaţiul pentru protest de către jandarmi. "Avem peste 500 de jandarmi aduşi aici dar, dacă nu facem faţă, vom aduce echipaje de rezervă", a spus Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

UPDATE "Am venit să luptăm pentru pământ, nu mai avem cu ce-l munci şi cu ce să ne hrănim animalele. Dacă aşteptăm în linişte să primim subvenţiile nu vom primi nimic. Trebuie să ne bage şi pe noi cineva în seamă, de aceea facem gălăgie. Vom sta aici până vine cineva să vorbească cu noi", a spus unul dintre protestatari.

Alţii şi-au pierdut deja speranţa. "Degeaba ţipăm că ei nu ne aud. O să ne ducem animalele la abator că nu avem ce face cu ele. Guvernanţilor nu le pasă, buzunarele lor sunt mai mari ca ale noastre", a spus un fermier care are de primit de la statul român peste 20.000 de lei  subvenţie pentru animale.

UPDATE Ciobanii au ridicat gardul de protecţie al forţelor de ordine. Jandarmii spun că organizatorii protestului au promis ieri că evenimentul de astăzi se va desfăşura în linişte. 

UPDATE  "Fermierii au perfectă dreptate, e normal să protesteze pentru că nu şi-au primit subvenţiile de la stat. Este vorba de mâncarea noastră de zi cu zi", a spus Adrian Rădulescu, ministrul desemnat al Agriculturii.

Mitingul de protest este organizat de Sindicatul Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România afiliat la Federaţia 'Agrostar' şi va dura până la ora 14.

Federaţia "Agrostar" atrage atenţia Ministerului Agriculturii şi Guvernului României că neplata subvenţiei va duce la falimentarea acestui sector de activitate, iar 6,5 milioane de capete ovine şi caprine sunt în pericol de a fi sacrificate.

Guvernul a hotărât în urmă cu o săptămânp să aloce 160 de milioane de lei pentru plata subvenţiilor pe cap de bovină, ceea ce reprezintă doar 35 la sută din suma cuvenită în 2009, de 571 lei. Pentru plata subvenţiilor la ovine/caprine, Guvernul nu a alocat nici o sumă pentru 2009.

Subvenţiile din bugetul naţional la ovine şi caprine trebuie alocate pentru un efectiv de circa 6,3 milioane de capete.

Protestatarii sunt nemulţumiti ca nu primesc subvenţii şi nu au bani să işi ducă la bun sfârşit lucrările agricole.

Manifestaţiile, care au început în jurul orei 9, s-a desfăşurat paşnic iniţial, dar lucrurile au degenerat rapid. Oierii au încercat sa rupă cordoanele şi să ajungă la Ministerul Finanţelor, instituţie pe care o consideră vinovată de nedreptatea pe care o acuză. Jandarmii aflaţi la faţa locului pentru a veghea la buna desfăşurare a evenimentului au reuşit să oprească violenţele.

Circulaţia din zonă a fost afectată de protest după ce manifestanţii au intrat pe carosabil.

Fermierii spun că vor continua protestele la Ministerul Agriculturii.

Mai multe