Urmăreşte o poveste de viaţă, în filmul "Felicia, înainte de toate"

8 iunie 2010 14:24   Actualitate
Ultima actualizare:

"Felicia, înainte de toate" vorbeşte despre înstrăinarea unei femei de 40 de ani, care crezuse că îşi urmase pasiunile, dar care nu mai ştie unde îi este locul acum.

Pelicula începe cu ziua de plecare a Feliciei (după vizita făcută în fiecare an familiei ei din Bucureşti), zi în care ea începe prea târziu să-şi strângă lucrurile, mama face un mic dejun copios, iar tatăl se teme că nu va mai trăi să-şi vadă fiica din nou.

Presaţi de timp şi anunţaţi din scurt că Iulia, sora Feliciei, nu va mai ajunge la timp să-i ducă la aeroport, familionul se urcă într-un taxi.

În drumul spre aeroport, mama şi Felicia îşi dau seama că o să piardă avionul şi că trebuie să-şi reprogrameze zborul.

În tot acest timp, ea se confruntă cu cele doua familii ale sale (fostul ei sot, pe de-o parte, care se aşteaptă ca ea să ajungă în timp util pentru a-l lua pe fiul lor din tabăra de vară şi tatăl şi sora ei, de cealalta parte, care încearcă să o ajute în tot felul de moduri ciudate).

La cele de mai sus, se adaugă şi comunicarea defectuoasa cu mama ei, ce dezvaluie prin ce chinuri a trecut Felicia în ultimii 19 ani, în care a fost departe de familia sa, informează www.filme.ro.

Mai multe