Urmărit general negăsit timp de 10 ani, deşi făcea emisiuni la TV
Pe numele lui iniţial Viorel Pleşcan, jurnalistul are de ispăşit o pedeapsă de opt ani de închisoare pentru înşelăciune, faptă probată şi condamnată în Galaţi.
Viorel Pleşcan, care şi-a schimbat numele în Viorel Andrei prin căsătorie, conform avocatului său, are un mandat de arestare emis la data de 5 februarie 2001 de Tribunalul Galaţi, iar capturarea a fost realizată după exact 10 ani, la 5 februarie 2011, pe teritoriul judeţului Buzău. „Viorel Pleşcan este condamnat definitiv la opt ani de închisoare pentru înşelăciune", a precizat inspectorul principal Gură Georgeta, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Focşani, unde a fost încarcerat, relatează Adevărul de Seară Neamţ.
Capturarea lui Viorel Andrei pare o simplă întâmplare, dar i-a atras un nou dosar penal cu trei acuzaţii, printre care una referitoare la folosirea unei identităţi false.
Viorel Pleşcan s-a născut la Galaţi, în 1975 şi a cochetat cu presa şi în oraşul de la Dunăre, fiind o scurtă perioadă reporter de radio.
La 23 de ani, a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru infracţiuni economice de înşelăciune cu file CEC, însă pedeapsa i-a fost redusă la 8 ani.
În 2001, a fost dat în urmărire internaţională, însă el deja dispăruse din oraş. S-a mutat la Piatra Neamţ, unde şi-a construit o identitate nouă, Viorel Andrei.
Monica Anton, avocata lui Viorel Andrei, susţine că acesta şi-a schimbat numele din Pleşcan în Andrei prin căsătorie. Totuşi, în baza de date de evidenţă a persoanei Piatra Neamţ nu există niciun individ cu această identitate. Explicaţia avocatei pare simplă. „Viorel Andrei nu şi-a înregistrat certificatul de căsătorie", a declarat Monica Anton. Cum ar fi posibil acest lucru!? „S-au căsătorit în străinătate", susţine avocata Anton.
Pasionat de televiziune
La ultimul loc de muncă din Piatra Neamţ, o televiziune locală, Viorel Andrei nu avea niciun contract de muncă sau colaborare. „Era un colaborator neplătit, care făcea emisiuni din pasiune, ca un hobby", a declarat Gabi Apetrei, directorul 1 TV.
Viorel Andrei-Pleşcan şi-a construit, în 2005, o vilă în comuna Alexandru cel Bun, unde locuieşte împreună cu Mihaela Andrei, cu care are un copil. „Există poziţie de rol pe numele Mihaela Andrei, cu terenul şi construcţia de 116 metri pătraţi. Totuşi, la noi, ea figurează ca având domiciliul în Piatra Neamţ. Nu există nimic pe numele Viorel Andrei", a declarat Emil Frăsinaru, secretarul comunei Alexandru cel Bun.