Vaccin împotriva dependenţei de heroină, în stadiu de testare
În timp ce Mexic duce o luptă aprigă împotriva drogurilor, un grup de oameni de ştiinţă din această ţară lucrează la un vaccin care ar putea reduce dependenţa faţă de unul dintre cele mai cunoscute droguri: heroina.
Cercetătorii de la Institutul Naţional de Psihiatrie din Mexic au declarat că au testat cu succes vaccinul pe şoareci şi urmează ca acesta să fie testat şi pe oameni.
Vaccinul, care a fost deja patentat în SUA, întăreşte corpul, făcându-l să reziste la efectele heroinei. Astfel, consumatorii n-ar mai simţi nicio plăcere atunci când ar fuma sau şi-ar injecta substanţa psihotropă, informează Reuters.
"Ar fi un vaccin pentru cei care au probleme serioase de dependenţă, care n-au reuşit să se trateze prin alte metode şi care ar decide să-l folosească ca să se îndepărteze de droguri", a declarat directorul institului, Maria Elena Medina.
Oameni de ştiinţă din toată lumea încearcă de ani de zile să găsească vaccinuri care să lecuiască dependenţa de droguri, dar deocamdată niciun produs de acest tip n-a fost introdus pe piaţă.