Vaccin împotriva gripei porcine de la 2,5 la 20 de dolari
Preţul unei doze de vaccin împotriva gripei porcine va fi cuprins între 2,5 şi 20 de dolari, în funcţie de starea financiară a ţărilor care îl vor achiziţiona, potrivit unui responsabil al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), informează AFP.
"Ţările cu un nivel ridicat al veniturilor vor putea plăti între 10 şi 20 de dolari pentru o doză, ţările cu venit mediu, jumătate din această sumă, iar ţările cele mai sărace, doar un sfert", a declarat dr. Marie-Paule Kieny, specialist în vaccinuri al OMS, care a adăugat că aceste cifre nu sunt încă finale.
Kieny a adăugat că primele doze de vaccin vor fi la dispoziţia guvernelor în septembrie şi că acoperirea vaccinării populaţiei nu va fi completă.
"Dar nu trebuie să fim obsedaţi de vaccin, pentru că există şi alte măsuri de protecţie, precum păstrarea unei distanţe de precauţie între persoane, închiderea şcolilor, evitarea aglomeraţiei, antibioticele şi igiena personală. Nu este vorba despre o boală precum rabia, care este fatală. Vorbim despre o boală de care majoritatea persoanelor se vindecă", a adăugat aceasta, într-un interviu publicat miercuri în buletinul informativ al OMS.
Kieny a mai spus că, şi în cazul în care virusul va suferi mutaţii, vaccinul va oferi o protecţie suficientă, însă a recunoscut că, dacă schimbările vor fi foarte mari, va fi nevoie de noi vaccinuri.
Ţările din emisfera nordică se pregătesc de iarnă, anotimp propice unei noi ofensive a virusului A/H1N1, care l-a înlocuit pe cel al gripei sezoniere şi a provocat peste 2.100 de decese în lume.